ADAMA, una dintre importante companii din lume care oferă soluții pentru protecția culturilor de combatere a buruienilor, dăunătorilor și bolilor pentru producția agricolă a organizat La Mărăndeni, evenimentul cu genericul „ADAMA răstoarnă miturile agricole”. La eveniment au fost prezenți agricultori din toate colțurile țării, care au avut parte de seminare informative, dar și de prezentări.
„Agricultura este complexă și plină de provocări. Lucrăm împreună cu fermierii, agronomii, distribuitorii și comunitățile agricole pentru a găsi căi de a o simplifica. Convenționalul este folosit până acolo unde aduce soluții simple, practice și inovative în protecția plantelor și nu numai. Or, suntem bucuroși să fim prezenți pentru a cincea oară la Mărăndeni unde prezentăm soluțiile ADAMA pentru culturile agricole. Suntem prezenți pe această piață de 30 de ani, iar tradiția noastră este de un secol”, a punctat Gabriela Vila, director General ADAMA pentru România și Republica Moldova.
Potrivit ei, agricultura nu se desfășoară doar în câmp. „De aceea îi sprijinim pe fermieri să realizeze ce și-au propus în afacerea lor – de la semănat până la valorificarea recoltei, de la munca depusă în câmp până la parteneriate, pentru un statut ridicat în societate”.
„Vrem să construim relații strânse și active cu fermierii, bazate pe sinceritate și deschidere. Utilizăm tehnologia pentru a construi și a gestiona o rețea puternică care aduce oamenii împreună și care să influențeze activitatea agricolă”, a mai spus Gabriela Vila.
La evenimentul de la Mărăndeni au participat 120-180 de fermieri și reprezentanți ai companiilor de distribuție a produselor ADAMA.
„Scopul evenimentului este de a face schimb de experiență și de a explica agricultorilor tehnologiile avansate propuse de ADAMA. Suntem mulțumiți de rezultatele pe care le-am obținut pe loturile demonstrative. Totodată, pot spune că putem face agricultură performantă și în condiții mai puțin favorabile, cum este seceta din acest an”, a explicat Vadim Rusu, reprezentantul comercial ADAMA în Moldova.
Rusu a menționat că cu fiecare decadă, ne-am extins și ne-am dezvoltat, ajungând o companie care a atras oameni, organizații și parteneri valoroși care contribuie la succesul nostru cu experiența și cultura lor proprie. Oamenii, produsele și experiența noastră sunt cele care ne recomandă ca furnizori de soluții noi și mai bune pentru a simplifica viața fermierilor.
Fermierii, care au fost prezenți la eveniment a menționat că deja lucrează cu produsele ADAMA, iar eficiența e sesizabilă, în condițiile în care pe suprafețele mici să poate fi atinse performanțe maxime. Agricultorii s-au arătat mulțumiți de produse și au spus că securitatea alimentară este posibilă, dacă toți cei care lucrează în agricultură utilizează ADAMA.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!