В Молдове

Agricultorii anunță un alt protest, după cel din Negureni, mai amplu

Автор: Tatiana Cojocaru
Protestul fermierilor 2026- AGROEXPERT.MD

Președintele asociației agricultorilor din raionul Telenești, Nicolai Gherasim, care crește legume de câțiva ani susține că protestul fermierilor abia urmează să fie organizat. Manifestarea din Negureni a fost un avertisment către autorități să ia atitudine. Revendicările fermierilor ar fi ca statul chiar să se implice, să fie stabilit prin lege ca 50% din marfa comercializată în magazine, să fie autohtonă, pentru ca producătorii locali să-și poată vinde producția. Ministerul Agriculturii a declarat că deocamdată se lucrează la crearea unor mecanisme de cooperare între producători și rețelele de comerț.

Agricultorii se plâng că produsele lor stau blocate în depozite, ceea ce le cauzează pierderi financiare și venituri insuficiente. Contactat telefonic, Nicolai Gherasim ne-a comunicat că la manifestarea de ieri au fost prezenți puțini agricultori din motiv că poliția le-ar fi sugerat să nu blocheze circulația rutieră pe traseul Negureni- Telenești. 

„A fost toată poliția din Telenești ieri cu noi, initial 10 echipaje, ulterior s-au mai apropiat altele 6. E de râs și de plâns, e dreptul nostru să protestăm ca să fim auziți. Au fost 50 de fermieri, dar pe urmă mai mulți agricultori m-au sunat, vor să participle la protestul pe care urmează să-l organizăm la sfârsitul săptămânii. Vom vorbi mâine la Parlament, căci alături de noi ieri au fost deputații Serghei Ivanov, care este Președintele Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, dar și deputatul Vasile Costiuc, care a ținut și un discurs în susținerea agricultorilor prezenți și împotriva guvernării PAS, care cunoaște foarte bine problemele noastre. Igor Grosu a venit când era campania electorală la vecinul meu, agricultor cu o vechime de 30 de ani, au vorbit detaliat despre toate impedimentele cu care ne confruntăm, dar acum se fac că nu ne aud. Peste tot, pe rafturile din magazinele din țară, găsim produse de import, ale noastre stau prin depozite. Prin ce riscuri mai trebuie să trecem noi, agricultorii ca să mai investim în utilajul de spălare și ambalare a rădăcinoaselor, care costă minim 50 mii de euro, să investim un milion de lei ca să stea în depozit, căci nu avem garanția că vom avea unde să ne vindem legumele. Au investit unii agricultori în frigidere, care acum stau goale, pentru că nu au producție. Legumele din Ucraina sunt preferate de lanțurile comerciale, care se vând la prețuri mai mici, căci costurile de producție sunt mai reduse. La noi prețul la sămânță este dublu, nu mai vorbesc de inputuri, prețul acestora nu este verificat de nimeni, noi nu putem concura egal cu cei din Ucraina. Iar pentru importatori e simplu, fie că se deplasează 300 km spre Briceni, fie la o distanță de 500 km, de unde aduc marfa din Ucraina. Când se organizau licitațiile publice, am fost anunțat că a fost acceptat prețul de 3 lei la ceapă, fiind importată cu 1,60 lei din Ucraina, se vinde cu 3 lei. Acel moratoriu pe 12 luni chiar nu are nicio valoare pentru noi, care achităm juriștii și administratori de insolvență. Suntem la capătul puterilor, nu mai putem rezista”, a povestit Nicolai Gherasim.

Alături de fermierii din Negureni, care ieri au organizat o manifestare de protest împotriva indiferenței față de problema unei concurențe neloiale care persistă de câțiva ani, ce-i împiedică să-și vândă legumele la un preț echitabil, au fost deputații Vasile Costiuc și Serghei Ivanov.

„Piața este invadată de produse din alte țări, iar fermierii noștri stau cu depozitele pline de ceapă. Pe 29 decembrie, pe masa deputaților a fost o lege, cu privire la achizițiile publice. Am venit cu un amendament, prin care am insistat ca la această lege să fie prevăzut un mecanism prin care să susținem producătorii să vândă cel puțin la instituțiile publice, la spitale, grădinițe care consumă ceapă, morcovi. N-au vrut să facă nicio modificare. O altă lege care poate să salveze o parte din fermierii este să obligăm rafturile magazinilor să aibă 50% de producție autoctonă, dar vedeți acum sunt sărbătorile, vacanță la mare sau la munte, nu au ei timp să stea de vorbă cu producătoii.  Nici să protestăm nu ne dau voie, dacă eram ca europenii, aruncăm ceapă pe jos, dar la noi, riscăm să ajungem la pușcărie, ați văzut câtă poliție a venit la manifestarea de la Negureni? Când o să învățăm să fim ca fermierii din Polonia, ca ceilalți europeni, care au subvenții, subsidii, susținere din partea statului, motorina este mult mai ieftină, fără accize. La noi nimic din tot ce este în UE, nu există, dar ne dau în cap de ne iese ochii. La următoarea sesiune parlamentară ne ducem cu un sac de ceapă”, a declarat deputatul Vasile Costiuc, liderul Partidului „Democrația Acasă”.

„Am mers ieri să susțin producătorul nostru autohton, regret că suntem priviți ca distabilizatori, au venit ieri atâtea echipaje de poliție la Negureni. Este păcat și foarte cinic când se aplică dublele standarde. Când vorbim de energie electrică, de ce nu cumpărăm mai ieftin din altă țară, plătim prețul pe care-l plătim ca să nu cumpărăm și să nu susținem războiul. Dar când este vorba de protejarea producătorilor autohtoni, văd că se preferă importul din altă parte sub pretext că este mai ieftin. Dar are loc monopolizarea sectorului agricol, treptat agricultorii vor renunța să mai producă, dar mă gândesc, chiar statul acesta nu poate interveni, ba dimpotrivă, cei de la guvernare nu vor să prevină o catastrofă, de atâtea ori s-au vociferat problemele producătorilor autohtoni, dar totul în  zadar. Când importul devine reperul de preț, iar statul se uită în altă parte, rezultatul e previzibil, moare agricultura, mor satele noastre, unde majoritatea se hrănesc din activitățile agricole. E păcat că legumele crescute de producătorii autohtoni nici la preț mic nu se vând, iar consumatorii cumpără la preț încă mare, diferența rămâne la cei din lanțul comercial. Există o măsură urgentă, acea „cotă de produse autohtone la raft”, dar a fost tratată ba formal, ba contradictoriu, ba declarată „nepotrivită”, în timp ce producătorii locali continuă să se lovească de uși închise și condiții impuse de lanțurile comerciale. Până când va dura această bătaie de joc de producătorul nostru autohton?! Este cinică atitudinea celor din PAS, vom vedea care vor fi măsurile noastre de susținere mai departe a agricultorilor”, a precizat Serghei Ivanov,  președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară.

Ministerul Agriculturii își propune să orienteze fermierii spre lanțurile comerciale, pentru a facilita vânzarea legumelor și fructelor autohtone, dar nu este clar prin ce metode va fi realizată această orientare.

„Noi am insistat să avem Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Legume, prin care ne dorim să orientăm producătorii să coopereze și să poată semna niște contracte, înainte chiar de sezon, cu magazinele mari din țară. Noi susținem producătorii autohtoni, le acordăm subvenții pentru crearea grupurilor de producători ca să obțină acele volume de produse, acele calități a fructelor, a legumelor, ca să fie posibilă acea relație contractuală cu rețelele de comerț. Este absurd să se creadă că noi nu ne dorim să consumăm produsele noastre autohtone, am lansat campania „Cumpăr BUN de-acasă”, anume cu scopul ca în perioada sărbătorilor de iarnă, cât și pe parcursul întregului an, cetățenii să procure de la producătorii locali, să sprijine în felul acesta economia națională și să consolidăm sectorul agroalimentar. Dar vrem ca producătorii să știe ce trebuie să producă,  în ce cantități trebuie să producă, care ar fi calitatea acelor produse care trebuie să fie livrate rețelelor comerciale și să fie o sinergie în toată producerea și comerțul cu legume și fructe din Republica Moldova”, a subliniat Vasile Șarban, Secretar de Stat la MAIA.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!