În primele patru luni ale anului curent, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a debursat pe conturile agricultorilor peste 433 milioane lei pentru cererile de acordare a subvențiilor recepționate în anul 2022.
Astfel, au fost acordați bani pe diverse mecanisme de stimulare, după cum urmează:
- 355 de milioane de lei pentru subvenții post-investiționale;
- 54 de milioane de lei pentru implementarea a 80 de proiecte investiționale ce contribuie la dezvoltarea rurală;
- 12 milioane de lei pentru dezvoltarea proiectelor start-up;
- 12 milioane de lei pentru 250 de proiecte investiționale finanțate pentru implementarea Programului LEADER.
Alte peste 5.600 de cereri de acordare a subvențiilor post-investiții în sumă de cca 862 de milioane de lei urmează să fie examinate.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!