În anul 2023, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a recepționat un număr record de cereri cu privire la acordarea sprijinului financiar. În urma estimărilor, cele mai multe cereri au fost depuse de producătorii agricoli din Cahul, Orhei și Briceni. Despre aceasta au precizat reprezentanții AIPA într-un răspuns pentru AGROEXPERT.
„În procesul autorizării plăților, se aplică principiul „Primul venit, primul servit” – pentru plățile directe, plățile complementare sau plățile post-investiție, și în baza actului administrativ de selectare a proiectelor – pentru plățile în avans și plățile investiții pe etape”, comunică funcționarii instituției.
Referitor la cererile recepționate pe zone geografice, cele mai multe cereri de acordare a sprijinului financiar au fost depuse de producătorii agricoli din Cahul - 380 de cereri, Orhei - 379 de cereri, Briceni - 323 de cereri, Hîncești – 183 de cereri și Ialoveni - 122 de cereri.
Potrivit AIPA, urmare a celor declarate de către solicitanți de subvenții, cca. 79,8% constituie fermierii cu o suprafață de până la 100 de hectare, 10,9% - de la 101 - 300 de hectare, 5,2% - de la 301 – 600 de hectare, 2,9% - de la 601 – 1.500 de hectare și 1,3% - de la 1.501 de hectare.
„Cererile de acordare a subvențiilor, recepționate peste limita mijloacelor acordate din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR), sunt autorizate în limita mijloacelor acordate fondului pentru anul următor și acestea au prioritate la achitare”, precizează reprezentanții Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
Pentru anul 2023, în cadrul procesului de examinare a cererilor, 297 de solicitări au fost respinse/retrase. Potrivit instituției responsabile, acestea nu au întrunit criteriile de eligibilitate stabilite de Regulamentele de subvenționare, cum ar fi:
- solicitantul subvenției nu se încadrează în categoria de subiect al subvenționării;
- lipsa/neprezentarea documentelor obligatorii conform Regulamentelor de subvenționare;
- lipsa dreptului de posesie asupra terenului pe care s-a efectuat investiția etc.
Precizăm că, în anul 2023, a fost aprobată o nouă politică de subvenționare, astfel conform Legii nr. 71/2023 cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural, avem următoarele mecanisme de subvenționare:
- Plăți în avans;
- Plăți post-investiții;
- Plăți investiții pe etape;
- Plăți directe;
- Plăți complementare.
În anul 2023, AIPA a administrat 1,9 miliarde de lei, dintre care 1,7 miliarde de lei a constituit FNDAMR și 200 de milioane de lei - Fondul de rezervă al Guvernului pentru fermieri afectați de crizele din anul 2022. Banii au fost valorificați în totalitate, după cum urmează:
- contribuția statului în Fondul Național al Viei și Vinului – 19,7 milioane de lei în conformitate cu art. 2 lit. e. din Legea bugetului de stat pentru anul 2023;
- angajamente față de producătorii agricoli ce au efectuat investiții în anul 2022, dar nu au beneficiat de subvenții ca urmare a epuizării FNDAMR – 1.135,3 milioane de lei;
- subvenții în avans pentru dezvoltarea proiectelor start-up – 14,6 milioane de lei;
- subvenții în avans pentru dezvoltarea proiectelor de îmbunătățire a nivelului de trai și de muncă în mediul rural – 140,8 milioane de lei;
- plăți directe în sectorul zootehnic – 129,5 milioane de lei;
- compensarea parțială a accizei la motorină – 139,5 milioane de lei;
- acordarea subvențiilor complementare – 52,9 milioane de lei;
- implementarea proiectelor prin abordarea LEADER – 67,6 milioane de lei;
- ajutor financiar pentru fermierii afectați de crizele din anul 2022 – 200 de milioane de lei.