Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a finalizat exercițiului de verificare și stabilire a suprafețelor de teren eligibile preliminare pentru acordarea ajutorului umanitar sub formă de motorină. Astfel, a fost întocmită lista preliminară a potențialilor beneficiari și lista cererilor care sunt în proces de examinare.
Lista preliminară a potențialilor beneficiari poate fi vizualizată pe site - ul AIPA și este considerată ca o notificare publică pentru toți solicitanții, iar în cazul în care fermierul nu este de acord cu suprafața eligibilă calculată preliminar, acesta poate reacționa la notificarea publică prin contactarea, în termen de 5 zile, a reprezentanților AIPA în scopul elucidării tuturor circumstanțelor.
Totodată, potrivit AIPA, în cazul în care potențialii beneficiari nu vor reacționa la notificarea publică, aceasta va fi considerată ca acceptare tacită din partea fermierilor și suprafața stabilită va fi luată ca bază la calcularea cuantumului financiar per beneficiar.
Lista poate fi vizualizată pe pagina oficială web AIPA la compartimentul „Intervenții ale Guvernului”, rubrica „Ajutor umanitar - 2023” sau AICI.
Citește și: Când fermierii vor primi ajutorul sub formă de motorină? Răspunsul MAIA
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!