Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a anunțat vineri, 3 iulie, că își încheie mandatul. În mesajul publicat, premierul și-a motivat decizia prin imposibilitatea de a-și exercita în continuare funcția în acord cu propriile principii și convingeri.
„Azi îmi închei mandatul de prim-ministru”, a anunțat Alexandru Munteanu.
Șeful Guvernului a declarat că a acceptat funcția cu responsabilitate și cu convingerea că poate contribui la schimbarea lucrurilor în bine. Potrivit acestuia, decizia de a pleca a fost luată în momentul în care a constatat că nu își mai poate exercita mandatul în concordanță cu principiile sale.
Premierul le-a mulțumit miniștrilor, echipelor acestora și tuturor celor care, potrivit mesajului său, au muncit „cu profesionalism și bună-credință”.
Alexandru Munteanu a precizat că intenționează să continue să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova indiferent de poziția pe care o va ocupa în viitor, în sectorul public sau privat.
„Voi continua să-mi servesc țara din orice poziție mă voi afla, indiferent de locul în care voi trăi sau de responsabilitățile pe care le voi avea, fie în sectorul public, fie în cel privat. Cred că datoria față de țară nu este legată de o funcție, ci de angajamentul pe care îl păstrăm”, a mai declarat Alexandru Munteanu.
Munteanu fusese desemnat candidat la funcția de prim-ministru în octombrie 2025, iar Guvernul condus de acesta și-a început mandatul la începutul lunii noiembrie 2025.