В Молдове

Andrian Burduja: sectorul creșterii porcinelor ar putea dispărea

Автор: Andreea Busuioc
Andrian Burduja - agroexpert.md

Sectorul creșterii porcinelor din Republica Moldova a fost zguduit anul trecut de pesta porcină africană, care a lovit atât gospodării individuale, cât și fermele mari. Peste 118.000 de porci au fost sacrificați, iar producția a scăzut cu o treime, ceea ce a dus la creșterea importurilor de carne de porc.

Alexandru Manciu, director general adjunct al ANSA a explicat care este impactul epidemiei de pestă porcină africană, care a dus la sacrificarea unui număr foarte mare de porci din două ferme foarte mari din Republica Moldova.

„Evident, este prea devreme ca să facem un bilanț al evoluției pestei porcine africane, deoarece acest bilanț începe însăși din anul 2016, când au fost înregistrate primele focare de pestă porcină africană. Ulterior, în 2018, la fel, am avut o situație destul de complexă și complicată, când mai multe gospodării au fost afectate de focare, dar la acea etapă vorbeam doar de porci din exploatații non-profesionale. În 2025, prima jumătate a anului a fost o situație nemaipomenit de complexă regional și în această situație regională n-a făcut excepție nici Republica Moldova. Ne aducem aminte cu toții despre acele multiple focare înregistrate atât la porci domestici cât și la porci mistreți, atât la porci întreținuți în exploatații non-profesionale cât și la porci întreținuți în ferme”.

Sectorul creșterii porcilor din Republica Moldova se află în plină reconsolidare, iar în acest context se analizează dacă cele două ferme afectate și-au reluat activitatea. 

„Momentul în care aceste două ferme mari au fost afectate a adus un impact general în sectorul creșterii porcine, pentru că aceste două ferme cumva asigurau aproximativ jumătate din totalul producției de carne în Republica Moldova. Respectiv, impactul a fost resimțit, dar totodată vreau să menționez că agenții economici și-au asumat responsabilitatea și au contribuit la diminuarea riscului și la aprovizionarea pieței locale cu carne de porc. Respectiv, nu a fost resimțit nici impactul asupra prețurilor, mă refer la majorarea prețurilor pentru carne de porc, datorită agenților economici care s-au mobilizat și au repopulat halele, iar alții au contribuit cu aprovizionarea cu carne pentru piața locală, dar povara rămâne pe umerii acestora, și asta este un impact și asupra business-ului în particular, dar și asupra întregului sector în Republica Moldova”, a afirmat Tatiana Nistorică, secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. 

Andrian Burduja, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc, a subliniat că eliminarea focarelor, dezinfectarea halelor, introducerea ulterioară de porci și repopularea fermelor au reprezentat cheltuieli extraordinare pentru companiile afectate. 

„Un agent economic a luat decizia integrală de a repopula cu scroafe, acestea fiind importate din Cehia și Danemarca. Din ce cunosc, celălalt fermier s-a axat mai mult pe producția proprie de scroafe. Refacerea încă nu este completă, deoarece au avut loc importuri doar de scroafe. Primele fătări la aceste două companii sunt așteptate pentru martie-aprilie, respectiv primele sacrificări vor fi aproximativ în lunile septembrie-octombrie 2026, cu condiția ca totul să decurgă normal. Volumul integral, refacerea, cred că va mai dura cel puțin un an și jumătate. Motivul este că piața europeană are un deficit foarte mare de material genetic. Nu suntem unica țară cu astfel de probleme. Personal, pentru a importa animale în noiembrie 2025, a trebuit să aștept 6 luni, ceea ce înainte se rezolva în o lună și jumătate. Din octombrie 2025 am achitat un avans pentru animalele care vor fi importate în mai 2026, iar numărul lor este mult mai mic decât nevoile companiei. România acum este agresivă în repopulare și statul subvenționează foarte bine. Dar și acolo, firmele se reinfectează și situația rămâne incertă. Dacă în Europa există fonduri europene de ajutor, Republica Moldova nu le are. Cred că dacă se mai întâmplă o situație de genul acesta, domeniul ar putea dispărea, nu pentru că nu se dorește activarea, ci pur și simplu financiar nici o companie nu va face față”.

Până în prezent, pesta porcină africană nu a dispărut complet, iar în Republica Moldova continuă să fie înregistrate cazuri sporadice, ceea ce menține sectorul sub supraveghere strictă.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!