Apicultura din Moldova se reinventează, iar apicultorii nu mai trăiesc doar din miere, ci își extind afacerile prin produse derivate și turism apicol. Asociația Națională a Apicultorilor (ANARM) sprijină transformarea sectorului prin inovare, digitalizare și acces la piețe noi. Astfel, cu sprijinul PCRR, ANARM organizează o serie de 25 de seminare dedicate soluțiilor moderne în apicultură, digitalizare și orientare spre export.
Primul seminar, găzduit la agro-pensiunea „Conacul Mierii” din Micleușeni, a reunit peste 30 de apicultori din toată țara. În cadrul primului seminar, organizat în cadrul agro-pensiunii „Conacul Mierii”, peste 30 de apicultori, veniţi din toată ţara, au avut parte de sfaturi practice de la experţi, ce ţin de apicultura sustenabilă, obţinerea şi valorificarea cerii, un produs deseori neglijat de unii apicultori.
Președintele ANARM, Andrei Zagareanu, doctor în științe în apicultură, dar şi Petru Sacară, apicultor care deţine peste 700 de familii de albine, au povestit cât de importantă este ceara de calitate și că mulți apicultori nu valorifică această resursă la adevăratul său potențial, deși poate aduce profituri considerabile. Fagurii vechi reprezintă cea mai importantă sursă de ceară, iar procesarea lor adecvată contribuie nu doar la sănătatea stupilor, ci și la creșterea calității mierii:
„Ceara este a doua cea mai importantă resursă a apiculturii, dar mulți apicultori nu îi acordă atenția necesară. Prin prelucrarea fagurilor vechi și respectarea proceselor corecte, acest produs poate aduce un venit suplimentar semnificativ.”
Spre exemplu, pentru a produce un kilogram de ceară, albinele consumă până la 4 kilograme de miere, ceea ce îi determină pe unii apicultori să evite introducerea fagurilor noi, încercând să economisească mierea. Această practică este greșită, deoarece albinele tinere secretă ceara doar în condiții optime, având nevoie de nectar proaspăt și polen ca surse de hrană. Principala sursă de ceară este reprezentată de fagurii vechi, care nu trebuie aruncați, ci reciclați. O altă sursă este descăpăcirea fagurilor cu miere, dar grăbirea procesului poate reduce cantitatea de ceară și dilua mierea. O producție de ceară sub 1 kilogram din 100 de kilograme de miere indică nerespectarea corectă a procesului.
Un alt aspect discutat în cadrul seminarului a fost diversificarea produselor apicole. Participanții au fost încurajați să exploreze noi oportunități de producție și promovare pentru produse precum propolisul, polenul sau lăptișorul de matcă. Aceste produse nu doar că sporesc veniturile apicultorilor, dar contribuie și la atragerea unui public mai larg pe piața locală și internațională. În același timp, turismul apicol a fost evidențiat ca o direcție importantă pentru dezvoltarea sectorului. Prin transformarea prisăcilor în destinații agroturistice, apicultorii pot genera venituri suplimentare și pot promova consumul de miere autohtonă.
Victor Ciolacu, fondatorul agro-pensiunii „Conacul Mierii” din Micleușeni, este un exemplu de succes în această direcție. După ani de muncă în Grecia, s-a întors acasă, transformând o hală de depozitare într-un punct de atracție turistică. Cu sprijin financiar de la USAID și alte granturi, și-a dezvoltat afacerea, atrăgând turiști din toată lumea.
„În 2019, am început această afacere pentru a promova mierea și a atrage mai mulți cumpărători. Inițial, găzduiam grupuri mici de copii și familii la prisacă, dar cererea a crescut rapid, iar turiștii au solicitat spații pentru grupuri mari. La acel moment, aveam doar un depozit, pe care plănuiam să-l transformăm într-o sală de degustare. În cadrul micro-clusterului turistic din centrul Moldovei, ni s-a recomandat să amenajăm locuri de cazare. Cu sprijinul unui grant USAID și alte finanțări, am construit o agro-pensiune cu patru camere confortabile. Astăzi, găzduim turiști din America, Europa, Asia și Australia, iar pensiunea și magazinul ne permit să îmbunătățim prisaca, care acum include 140 de familii de albine.,” a menționat Victor. Astăzi, afacerea lor reprezintă un model de succes în agroturism, inspirând alți apicultori din regiune să urmeze aceeași cale.
Sectorul se concentrează pe diversificarea produselor, promovarea consumului local de miere și dezvoltarea agroturismului. Ion Maxim, directorul executiv ANARM, a declarat: „Trebuie să ieșim din zona de confort și să explorăm noi direcții. Turismul apicol și produsele derivate sunt soluții pentru a spori veniturile.”
Seminarele organizate de ANARM continuă să abordeze provocările actuale ale sectorului apicol, de la reducerea costurilor de producție și creșterea calității produselor până la identificarea de piețe noi pentru export. Aceste întâlniri oferă apicultorilor nu doar informații practice, ci și o platformă pentru schimb de idei și colaborare.
Un alt eveniment din cadrul proiectului, dedicat apicultorilor, este Forumul Apicol, care va avea loc pe 21-22 februarie 2025. În cadrul acestuia, vor fi prezentate noutățile din sector, vor fi discutate provocările și tendințele din apicultura națională, precum și evoluția și perspectivele exporturilor moldovenești. La forum sunt invitați experți internaționali care vor oferi explicații și recomandări, împărtășind totodată experiențe legate de întreținerea și tratamentul albinelor, precum și de reducerea riscului de pierdere a familiilor de albine.