În punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița cresc valorile de trafic pe direcția ieșire din R. Moldova, intrare în România. Despre aceasta anunță Poliția de Frontieră.
Potrivit oamenilor legii, în aceste circumstanțe sunt puse în aplicare un șir de măsuri pe linie de fluidizare a fluxului.
Astfel, sunt deschise suplimentar piste de control și suplinit numărul de echipamente speciale, fluxul este orientat pe o pistă de pe direcția opusă de deplasare și sincronizare în acțiuni între cele patru autorități de frontieră și vamale moldo-române.
De asemenea, reprezentanții Poliției de Frontieră recomandă călătorilor să diversifice alegerea punctelor de trecere a frontierei cu România, cum ar fi: PTF Costești, PTF Cahul sau PTF Leova (program de lucru 08:00 - 20:00).
Menționăm că, în ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 31.535 de traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 17.056 de traversări persoane.
Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 22.134, iar traversările cetățenilor R. Moldova au constituit 9.401.
Cea mai activă frontieră a fost cu România, iar cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi: PTF Aeroportul Internațional Chișinău - 10.127 de traversări persoane; PTF Leușeni – 4.767 de traversări persoane; PTF Sculeni - 3.619 de traversări persoane; PTF comun Palanca - 2.279 de traversări persoane; PTF Otaci - 1.526 de traversări persoane.
⚡️
Следите за новостями Agroexpert в ->
Telegram
|
Viber
|
Facebook
|
Instagram
|
News letter!