
Starea actuală a sectorului de producere a cărnii de ovine, caprine și păsări, oportunitățile de export a producției animaliere proaspete și congelate pe piețele emergente și dificultățile logistice întâmpinate la export au fost subiectele de discuții dintre conducerea și reprezentanții asociațiilor de profil.
Ministerul Agriculturii susține că lucrează la excluderea barierelor privind realizarea exportului de produse agroalimentare de origine animală, spre atragerea interesului potențialilor investitori și spre diversificarea piețelor de desfacere. Totodată, mediul asociativ a fost încurajat să-și îmbunătățească sistemul de producție și să sporească standardele de prelucrare a alimentelor, pentru obținerea produselor cu valoare adăugată, inclusiv pentru a putea realiza, în perspectivă, exportul de produse agroalimentare de origine animală în unitățile comerciale din UE.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică în patru luni exporturile de carne și preparate din carne s-au redus cu 76,5% față de perioadă similară a anului precedent. În același timp, importurile s-au majorat de 1,9 ori.
Anterior, membrii Patronatului Întreprinderilor din Industria Prelucrătoare de Carne din Republica Moldova declarau că vor majora prețurile pentru sortimentul de mezeluri produse din carne, precum şi pentru preparatele din carne și conserve în mediu cu 10-15%. Creșterea prețurilor produselor din carne este determinată de majorarea bruscă a prețurilor la materia prime. Este vorba de prețurile cu ridicata la carnea de porc autohtonă (carcase refrigerate) pentru prelucrare industrială.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!