В Молдове

Avem nevoie sau nu de Societățile de ameliorare în zootehnie

Автор: Tatiana Cojocaru
societăți de ameliorare

Autoritățile statului au anunțat recent că procesul de analiză comparativă a legislației naționale cu acquis-ul Uniunii Europene a fost finalizat și că urmează pregătirea pentru negocierile de aderare. Legea nr. 213/2022 a zootehniei a fost armonizată cu legislația Uniunii Europene, iar anul trecut, Ministerul Agriculturii și Industriei alimentare a emis Ordinul Nr.81/2024 referitor la Instrucțiunea privind evidența zootehnică în fermele societăților de ameliorare a animalelor din specia bovină, ovină, caprină și ecvină și în exploatațiile reproducătoare de suine. Cu alte cuvinte, în Republica Moldova, s-a stabilit înființarea exploatațiilor de ameliorare sau reorganizarea fermelor astfel încât acestea să își asume rolul de a selecta și reproduce animale înalt productive și de a aproviziona fermierii autohtoni cu material biologic de prăsilă, garantând un fond genetic bun.

Deși oficial există anumite reglementări legislative, una dintre atribuțiile societăților de ameliorare fiind îmbunătățirea genetică a efectivelor de animale, nu este clar cine va acoperi costurile acestor îmbunătățiri. De asemenea, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a stabilit că va gestiona exploatațiile de ameliorare din Republica Moldova, care se vor regăsi într-o listă oficială menită să asigure transparența în domeniul zootehnic, dar deocamdată nu există înregistrată nicio societate de ameliorare.

Reprezentanții asociațiilor din zootehnie susțin că există anumite avantaje în urma înființării acestor societăți de ameliorare, însă mai dificilă ar fi identificarea surselor de acoperire pentru costurile care vor apărea. Totodată se atestă o criză acută de specialiști pregătiți în zootehnie, care nu sunt ușor de găsit. Președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne și Lapte din Republica Moldova, Pavel Prisăcaru ne-a comunicat că de câteva săptămâni sunt în căutare de zootehnician.

„Înainte erau fermele de prăsilă care se ocupau de aceste pregătiri, evaluări și recomandări, iar zootehnicianul era specialistul principal, nu veterinarul. De fapt, este o idee bună, ca fermierii să se înregistreze în Societăți de ameliorare, dar noi încă suntem în căutarea unui specialist care știe și poate efectua bonitarea animalelor. În alte țări, de exemplu în România, statul contribuie la ameliorarea sectorului zootehnic, ba chiar subvenționează per cap de animal în jur de 6 roni. La noi, totul s-a pus pe seama noastră, a fermierilor. Vor exista costuri pentru a trimite în raioane zootehnicianul care se ocupă de verificarea fiecărui animal, după un șir de criterii de producție și de exterior în baza căreia are loc evaluarea capacității reproductive a animalelor. Pe de altă parte, noi primim câte 5 lei per kg de lapte, pe viitor vom primi 7 lei, iar cei care nu vor fi înregistrați în programul de ameliorare, numai 3 lei. Totodată, începând cu 2027, fermierii care nu vor fi incluși în lista națională a Societăților de ameliorare, gestionată de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), riscă să nu mai poată beneficia de subvenții de la stat. Cei care vor continua să importe animale, nu vor procura din țară, la fel, nu vor putea beneficia de subvenționare de la stat, astfel se va încuraja procurarea animalelor din țară. Vedeți Ordinul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor nr.616 este tocmai din 14.12.2023, este clar că intenția statului este bună, dar ne-au lăsat pe seama noastră costurile pe care urmează să le suportăm și cred că nu vor fi mici” a menționat Pavel Prisăcaru, președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne și Lapte din Republica Moldova.


O altă neclaritate este legată de amânarea înregistrării unor ferme în calitate de Societate de Ameliorare a deținătorilor de animale din exploatațiile autorizate sanitar veterinar chiar de către ANSA. Deși la sfârșitul lunii mai, câteva exploatații membre ale Asociației Patronale Asociația Naționala a Producătorilor de Lapte  și Produse Lactate ”LAPTE”, au depus o cerere de înregistrare în calitate de Societăți de ameliorare, deocamdată nu au primit nici un răspuns oficial. Acestea își asumă angajamentul de a verifica evidența zootehnică în toate fermele din cadrul Societății, de a aloca mijloace financiare pentru implementarea planului de ameliorare anual în baza unui buget elaborat și adoptat în cadrul Societății.

„Este adevărat că vor exista anumite costuri, însă acestea vor fi prevăzute în buget și vor fi distribuite proporțional numărului de capete din exploatații  autorizate, care vor face parte din programul de ameliorare. Societățile de ameliorare trebuie să fie create de către noi fermieri, dar beneficiul este că se vor cunoaște oficial datele din compania noastră, rezultatele tehnice despre însămânțări, înțărcări și fătări, despre productivitatea rugumetoarelor, despre totalurile bonitării animalelor. Fermierii nu cunosc ce presupune acest program, probabil din acest motiv lucrurile nu se prea mișcă. ANSA dorește înregistrarea acestor societăți de ameliorare pentru că implicarea lor, ar garanta dezvoltarea domeniului zootehnic, s-ar opta pe cele mai productive rase de animale. Probabil autoritățile statului ar trebui să vină cu informații suplimentare pentru a fi mai clar ce presupune acest program de ameliorare și fermierii să fie încurajați să se înregistreze în respectivele societăți de ameliorare. De asemenea, cred că o problemă destul de gravă este lipsa de specialiști, îi vom căuta cu lupa pentru că zootehnicienii sunt foarte greu de găsit. Consider că toate cunoștințele din domeniul zootehnic trebuie să fie prețuite și preluate și de alți fermieri din Republica Moldova când vor cumpăra animale, să fie atenți și să opteze pentru cele de rasă, pentru a obține cantități mai mari de lapte. Cred că unul din criteriile de bază în selectarea animalelor este apartenența de rasă. Aceasta se stabilește în baza documentelor de provenienţă sau a examinării fizice, lucrări care se vor efectua în societățile de ameliorare, dar și alte măsurători absolut necesare pentru dezvoltarea domeniului zootehnic din Republica Moldova” a declarat Ana Pancrat, fondatoarea unei ferme de la nordul țării, în care sunt utilizate numeroase instrumente digitale cu scopul de a mări producția de lapte.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, cât și directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, până în momentul publicării acestui material, nu ne-au răspuns la telefon. Prin urmare, vom reveni la acest subiect, la care există anumite neclarități, avem sau nu nevoie de Societăți de ameliorare în zootehnie.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!