В Молдове

Bursa cerealelor fierbe! Cum a evoluat prețul grâului și al porumbului

Автор: AgroExpert
cereale preț bursă - AgroExpert.md

Miercuri, la bursa Euronext de la Paris, cotaţia grâului de panificaţie cu livrare în luna decembrie a revenit în jurul valorii de 331 de euro pe tonă, o scădere de aproape 8% faţă de cotaţia de peste 357 de euro pe tonă înregistrată la 1 noiembrie. Tona de porumb se tranzacţiona la 326 de euro, în scădere cu 5% faţă de valoarea înregistrată săptămâna trecută.

Aceeaşi tendinţă de scădere se înregistra şi la bursa de cereale de la Chicago, unde grâul se tranzacţiona miercuri la 8,248 dolari per bushel, iar porumbul la 6,660 de dolari per bushel.

”Teama de săptămâna trecută, când preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a denunţat acordul cu privire la exporturile ucrainene, a trecut iar operatorii mizează pe menţinerea coridorului”, a declarat Damien Vercambre, trader la Inter-Courtage citat de AFP.

”Astăzi avem 80 de nave care aşteaptă să fie inspectate în Bosfor, pentru a merge să încarce cereale ucrainene, în pofida aşteptării şi a riscurilor, operatorii continuă să trimită nave”, a adăugat traderul.

După o scurtă întrerupere, exporturile de cereale din porturile ucrainene de la marea Neagră au fost reluate joi, după revenirea Rusiei în acordul semnat cu Kievul la finele lunii iulie la Istanbul, sub egida Turciei şi ONU.

Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!