В Молдове

Caniculă: Agricultorii se plâng că arșița le-a pârjolit recolta

Автор: AgroExpert
Canicula Moldova agricultorii arșița recolta - agroexpert.md

Valurile de caniculă, cu temperaturi de peste 35 de grade, au făcut prăpăd în grădinile basarabenilor. Agricultorii se plâng că arșița le-a pârjolit recolta iar de munca lor s-a ales praful. Specialiștii recomandă schimbarea culturilor si a tehnologiilor datorită schimbărilor climatice tot mai dese.

Familia Jitari din Pașcani, raionul Criuleni, cultivă legume pe lingă casă dar canicula și seceta a făcut prăpăd în acest an, transmite tvr.

„Seara udăm, ziua se opăresc de la căldurile acestea mari și stă totul pe loc. Nu crește aproape nimic. În toată dimineața când intru în grădină, mă uit fără nici o dispoziție. Vă spun drept”, spune agricultoarea Nina Jitari.

Agricultorii au mai susținut că seceta si temperaturile ridicate pentru o lungă perioadă a afectat toate culturile agricole.

„Iată vre-o câțiva pepeni și aceia se strică. S-au uscat curpenii. Cumperi de la mașină sunt cu nitrați”, afirmă fermierul Ion Jitari.

Specialiștii spun că seceta în Republica Moldova va deveni o normalitate și recomandă înlocuirea unor culturi agricole cu altele mai rezistente.

„Pentru viitor suntem siguri că avem o intensificare a frecvenţei şi a manifestării perioadelor excesive de secetă, inclusiv manifestare extrasezon a riscurilor climatice, nespecifice nouă. De exemplu, futuni mai puternice, căderi de grindină. Care dacă până acum sunt sporadice să devină o normalitate”, precizează climatologul Rodica Cojocari.

Totodată, directorul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp "Selecţia", Boris Boincean, din Bălţi a declarat că temperaturile foarte înalte, precipitațiile mici impun necesitatea schimbării sistemului de agricultură în întregime și în particular a culturilor cultivate.

„Așa culturi cum este porumbul sunt foarte vulnerabile la temperaturi înalte. De aceea în multe regiuni din lume porumbul este înlocuit cu sorb, cu mei”, a adăugat acesta.

 ⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!