В Молдове

Ce acte trebuie prezentate de fermieri pentru a beneficia de subvenții

Автор: AgroExpert
acte necesare fermieri beneficia subvenșii - agroexpert.md

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a făcut unele clarificări referitor la pachetul de acte aferent accesării subvențiilor din partea statului.

„O condiție de bază pentru obținerea ajutorului de către fermierii afectați de consecințele crizelor din anul 2022 și pentru stabilirea cuantumului de motorină din ajutorul umanitar extern este ca agricultorii să justifice deținerea în proprietate sau folosință a terenurilor agricole afectate de calamitățile naturale. Acest lucru derivă din Hotărârea nr. 64 din 12.12.2022 a Curții de Conturi”, se arată în comunicatul emis de MAIA.

Prezentarea dovezii deținerii în proprietate/folosință sau posesie a terenurilor, prin acte relevante și veridice este determinată de necesitatea excluderii riscului de prejudiciere a bugetului statului și de acordare dublă a subvenției, inclusiv proprietarilor și gestionarilor de subvenții a terenurilor agricole.

Totodată, la implementarea acestei obligativități s-au luat în considerare practicile Uniunii Europene, care la fel conțin aceste prevederi, fiind o soluție eficientă pentru diminuarea neregulilor în distribuirea subvențiilor.

La Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură au fost depuse 3.264 de cereri de solicitare a subvențiilor, după cum urmează:

  • Subvenționarea primelor de asigurare – 147 de dosare;
  • Subvenționarea complementară – 125 de dosare;
  • Rambursarea accizei la motorină - 2.841 de dosare;
  • Plăți directe per cap de animal – 25 de dosare;
  • Plăți directe pentru kg de produs (lapte) – 45 de dosare;
  • Ajutor umanitar extern (motorină) – 6 dosare;
  • Ajutor pentru depășirea consecințelor crizelor din anul 2022 – 75 de dosare.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!