В Молдове

Cehia investește în îmbunătățirea siguranței alimentare din R. Moldova

Автор: AgroExpert
siguranța alimentară - agroexpert.md

Republica Moldova va beneficia de sprijin în domeniul fitosanitar prin intermediul unui nou proiect în valoare de circa 1.5 milioane de euro, finanțat de Republica Cehă.

Proiectul va îmbunătăți capacitățile de control și testare în agricultură, având un impact pozitiv asupra siguranței alimentare și a sectorului agricol în general.

În acest sens, astăzi, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între MAIA, ANSA, Laboratorul Central Fitosanitar și Institutul Central de Supraveghere și Testare în Agricultură din Republica Cehă (ÚKZÚZ).

„Anul a început cu lucruri bune și cu noi colaborări. Acest pas susținut de Guvernul Cehiei este unul semnificativ pentru a reuși consolidarea capacităților noastre de control fitosanitar”, a menționat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. 

Scopul principal al proiectului este aplicarea eficientă a măsurilor preventive, care vor duce la minimizarea sau remedierea impactului negativ al problemelor fitosanitare, inclusiv la reducerea riscurilor de răspândire și introducere a organismelor dăunătoare pe teritoriul Republicii Moldova, informează MAIA.

Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi în primul rând operatorii economici din domeniul agricol din Republica Moldova, care vor avea la dispoziție atât autoritatea de control cu o capacitate îmbunătățită de detectare și evaluare a impactului organismelor dăunătoare, cât și laboratoare cu o capacitate analitică fortificată, care vor efectua analize exacte și veridice prin metode de diagnosticare rapide, cu sensibilitate înaltă, absolut validate. În final, beneficiari sunt și cetățenii Republicii Moldova, precum și cei din țările importatoare de produse agricole moldovenești, care vor consuma produse agricole inofensive de calitate superioară. Indirect, economia întregii țări va avea de câștigat, pentru că în condiții fitosanitare mai bune, produsele agricole vor deveni mai competitive, atât pe piața națională, cât și pe cea externă.

Proiectul va oferi un suport pentru dezvoltarea domeniului fitosanitar din Republica Moldova, inclusiv prin oferirea echipamentului modern de laborator și a sistemelor informaționale, instruirea personalului de laborator și a inspectorilor ANSA, asistență la armonizarea cadrului legal din domeniu, consolidarea capacității instituțiilor parte a sistemului instituțional, precum și alte activități importante.

Proiectul își propune să contribuie la instituirea unui sistem fitosanitar, a unor controale de stat și proceduri oficiale, raliate la acquis-ul comunitar, care va permite producerea de material săditor sănătos pe teritoriul țării noastre. Astfel, agricultorii moldoveni vor avea acces la material de înmulțire săditor liber de organisme dăunătoare și de boli.

Rezultatele ce vor fi obținute în urma implementării proiectului sunt: instituirea registrului fitosanitar; consolidarea sistemului de control în domeniul fitosanitar; armonizarea cadrului legal din domeniul fitosanitar cu acquis-ul comunitar;  îmbunătățirea capacității de testare a Laboratorului Central Fitosanitar și pregătirea noilor metode de diagnostic pentru acreditare în conformitate cu standardul SM SR EN ISO/CEI 17025:2018.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!