В Молдове

Cel mai bun Incubator de Afaceri în 2021 a fost desemnat cel din Ştefan Vodă

Cel mai bun Incubator de Afaceri (IA) al anului 2021 a fost desemnat cel din raionul Ștefan Vodă. Instituția a înregistrat cele mai mari performanțe în activitatea din acest an, iar rata de incubare a companiilor este de circa 100%.

Totalurile activității celor 11 incubatoare din ţară au fost făcute în cadrul unei ședințe, fiind puse în discuție noi obiective și planuri de viitor. La întrunire au participat reprezentanții Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor mici și Mijlocii (ODIMM), Rețelei Incubatoarelor din Moldova (RIAM) și administratorii Incubatoarelor de Afaceri.  

Concursul „Incubatorul de Afaceri al anului” este la a VII-a ediție, fiind inițiat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Rețeaua Incubatoarelor de Afaceri din Republica Moldova. Concursul are drept scop promovarea reușitelor și bunelor practici înregistrate de Incubatoarele de afaceri, stimularea activității acestora și, nemijlocit, crearea de noi oportunități de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii în regiuni.

Potrivit managerului Incubatorului din Ștefan Vodă, Adelina Barbăneagră, în cadrul instituției își desfășoară activitatea 25 de afaceri, dintre care 11 sunt start-up-uri. 14 întreprinderi sunt administrate de tineri, iar 7 – de femei. În cadrul companiilor incubate în IA Ștefan Vodă au fost create 48 locuri de muncă. Cifra de afaceri a celor 25 de companii incubate se cifrează la peste 19 milioane lei.

“Pe parcursul acestui an, în cadrul IA Ștefan Vodă au fost oferite circa 450 de consultații antreprenorilor și potențialilor întreprinzători. Pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale, promovării și accelerării dezvoltării afacerilor în rândul tinerilor, a fost accesat 1 proiect care are ca scop organizarea evenimentelor de mentorat și coaching, amenajarea unui co-working space pentru tinerii antreprenori și susținerea cu granturi a 10 tineri pentru dezvoltarea unei idei de afacere. În același timp, au fost organizate 41 de sesiuni de instruire și informare”, a mai spus  Adelina Barbăneagră. 

Totodată, managerului Incubatorului din Călărași, Victor Ambroci i-a fost înmânată o Diplomă pentru menținerea rezultatelor remarcabile.

În context, directorul interimar ODIMM, Dumitru Pîntea a reafirmat angajamentul statului privind susținerea și consolidarea incubatoarelor de afaceri în calitate de promotori ai dezvoltării economice în regiuni.

„Incubatoarele de afaceri au un rol important în consolidarea și fortificarea capacităților ÎMM în zonele rurale. Vom susține în continuare aceste entități pentru crearea și dezvoltarea unei rețele practice și lucrative a ODIMM-ului în teritoriu”, a menționat Dumitru Pîntea.

La ora actuală, în cele unsprezece Incubatoare de Afaceri, membre ale RIAM, își desfășoară activitatea circa 263 de companii rezidente, dintre care 157 sunt start-up-uri, 143 sunt gestionate de tineri și 122 de companii sunt administrate de femei. Per total au fost create 830 locuri de muncă, dintre care 372 pentru femei și 330 pentru tineri.

Reţeaua Incubatoarelor de Afaceri din Moldova a fost creată în anul 2013 de către ODIMM cu suportul Uniunii Europene. Membrii RIAM sunt Incubatoarele de Afaceri: Ștefan-Vodă, Dubăsari, Leova, Ceadâr-Lunga, Rezina, Nisporeni, Sângerei, Soroca, Cimișlia, Cahul și Călărași.

Sursa: odimm.md

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!