Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS) a prelungit Codul Galben de pericol de incendiu în Republica Moldova. Fenomenul va fi valabil în perioada 30 august - 14 septembrie.
„În intervalul 30.08-14.09.2023, pe arii extinse se va menține pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural”, avertizează meteorologii.
În acest context, specialiștii recomandă oamenilor să nu aprindă focul în păduri, parcuri și spații forestiere. Totodată, îndeamnă ca pe câmpuri cu vegetație uscată, să nu arunce surse de foc la întâmplare, întrucât ar putea izbucni un incendiu, care s-ar răspândi rapid, pe suprafețe mari, uneori cu pericol pentru spațiul locativ și forestier.
„În condiții de umiditate redusă, vânt și temperaturi ridicate, orice sursă de aprindere scăpată de sub control poate provoca incendii de proporții”, informează SHS.
Codul Galben presupune condiții ale vremii potențial periculoase. Fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, temperaturi ridicate sau scăzute, risc de creșteri de debite și niveluri în râuri etc.) sunt obișnuite pentru teritoriul țării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activități socio-economice.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!