В Молдове

Consecințele economice ale războiului asupra Moldovei

consecintele-razboiului- AgroExpert.md

Războiul din Ucraina are efecte economice și asupra Republicii Moldova. În special, acestea sunt legate de importul produselor sau al materiei prime din Ucraina sau cu tranzitarea acestei țări.

Într-o conferință de presă, premierul Natalia Gavrilița a declarat că, pentru a contribui la reorientarea importurilor, au fost luate mai multe decizii, cum ar fi certificarea automată pentru produsele care vin din Uniunea Europeană, fără să mai fie necesară certificarea de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

De asemenea, s-au luat decizii pentru a facilita comerțul prin portul Constanța (România). Reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au discutat cu partenerii externi despre acceptarea standardelor pentru containere, ca să fie facilitat fluxul din Uniunea Europeană. 

„Această reorientare depinde de capacitatea companiilor de a importa. Sunt companii care sunt rețele internaționale mari, cu o capacitate de a se reorienta mai rapid. Și trebuie să treacă ceva timp pentru ca și celelalte companii să se reorienteze”, a remarcat Natalia Gavrilița.

În condițiile întreruperii exportului spre Ucraina și spre Federația Rusă, se analizează care ar fi posibilitatea pe termen lung de reorientare a materiei prime. 

Natalia Gavrilița a adăugat că o săptămână nu este suficientă pentru a face prognoze privind sectoarele economiei care vor fi cele mai afectate.

sursa:stiri.md 

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!