В Молдове

Construcția pieței regionale angro de la Râșcani a fost finalizată

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord şi autoritățile locale au inițiat procedurile de recepție la finalizarea lucrărilor de construcție în cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin amenajarea pieței regionale angro și a spațiilor destinate activităților neagricole în raionul Râșcani”. 

Comisia de recepție a verificat calitatea lucrărilor executate în cadrul acestui proiect.

„S-a convenit ca, până la începutul lunii septembrie, operatorul economic care a executat lucrările să ia în considerare un șir de aspecte documentate de către membrii comisiei de inspectare și notate în procesul-verbal privind finalizarea lucrărilor. Ulterior, membrii comisiei se vor convoca din nou, pentru a constata dacă se întrunesc condițiile pentru semnarea actelor de recepție la terminarea lucrărilor de construcție”, indică ADR Nord.

Lansat la sfârșitul anului 2017, proiectul a fost divizat în două etape. În cadrul primei etape, din sursele FNDR au fost investiți 14,78 milioane de lei. 

Lucrările de construcție și montaj din etapa a doua a proiectului urmează să fie finanțate din sursele Consiliului raional Râșcani.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

 

Источник: moldpres.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!