În primele 6 luni de la lansarea componentei III a Programului Start pentru Tineri „Credit cu porțiune de grant”, 50 de proiecte investiționale ale tinerilor antreprenori din țară au fost aprobate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 265 mii lei per companie.
Această componentă oferă un pachet financiar de până la 1.760.000 de lei, dintre care 85% constituie credit cu dobândă fixă, iar 15% este finanțare nerambursabilă din partea statului prin intermediul ODA.
Suma totală a pachetului financiar accesat de primii beneficiari constituie circa 49 de milioane de lei, dintre care 9 milioane de lei sunt oferiți sub formă de grant.
Conform previziunilor din proiectele investiționale prezentate de antreprenori, volumul investițiilor în economie va constitui circa 54 de milioane de lei, fiind create și menținute peste 140 de locuri de muncă. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru procurarea de bunuri și servicii pentru dezvoltarea afacerilor în mai multe domenii ale economiei naționale.
Astfel, pentru obținerea creditelor preferențiale cu porțiune de grant, tinerii antreprenori, care dețin cel puțin 75% din proprietatea unei companii, pot depune o cerere la una dintre cele 11 instituții financiare partenere și anume: BC “Moldova-Agroindbank” S.A., OTP Bank S.A. , BC „Moldindconbank” S.A , BC „Fincombank” S.A , BC „Comerțbank” S.A, BC „ProCredit Bank” A.; BC „EuroCreditBank” S.A, BC “Victoriabank” S.A., OCN „Microinvest” SRL, OCN „Corporația de Finanțare Rurală” S.A., OCN „Moldcredit” SRL.
Informații suplimentare despre componenta „Credit cu porțiune de grant”, pot fi găsite la următoarele adrese web:
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!