Decretul de dizolvare a Parlamentului, publicat în Monitorul Oficial

В Молдове

Decretul președintelui Maia Sandu privind dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate pentru 11 iulie a fost publicat în ediția specială a Monitorului Oficial. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pentru organizarea și desfășurarea scrutinului sunt necesare peste 125 milioane de lei.

Documentul a fost emis de șefa statului, după ce Curtea Constituțională a constatat că există circumstanțele necesare dizolvării Legislativului, dar și după declararea neconstituționalității stării de urgență instituite în țară. 

Comisia Electorală Centrală a aprobat devizul de cheltuieli în vederea organizării și desfășurării alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Astfel, pentru buna organizare a scrutinului vor fi necesare 125 046 700 lei.

Banii vor fi oferiți pentru activitatea CEC, Consiliilor electorale de circumscripție electorală, Birourilor electorale ale secțiilor de votare, dar și cheltuieli pentru echipament și bunuri anti-COVID-19.

În acest sens, Comisia a înaintat Guvernului hotărârea adoptată în vedera alocării resurselor financiare necesare pentru desfășurarea scrutinului. După publicarea decretului în Monitorul oficial, șeful statului a solicitat Guvernului identificarea și alocarea surselor necesare pentru buna organizare a alegerilor.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: deschide.md
обратно к списку