В Молдове

Delegația CCI a Republicii Moldova a fost prezentă la EPE

Автор: Tatiana Cojocaru
CCI la Bruxelles-agroexpert.md

Mediul de afaceri din Republica Moldova este implicat activ în dialogul economic european și angajamentul pentru o integrare economică durabilă și competitivă. Delegația Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în frunte cu Sergiu Harea, președintele CCI, a participat la cea de-a VII-a ediție a Parlamentului European al Întreprinderilor (EPE), organizată la Bruxelles. În cadrul ședinței care a reunit peste 700 de antreprenori din întreaga Uniune Europeană și țările partenere, au fost puse în discuție cele mai grave probleme comune la care s-au identificat și anumite soluții.

Parlamentul European al Întreprinderilor (EPE) reprezintă cel mai amplu exercițiu de democrație economică din Europa, care în acest an a reunit peste 700 de antreprenori din întreaga Uniune Europeană și țările partenere. Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, condusă președintele de Sergiu Harea a fost prezentă la acest forum economic unde participanții au preluat rolul deputaților europeni pentru o zi.

 

„A fost o experiență inedită, pentru că fiecare țară prezentă la cea de-a VII-a ediție a Parlamentului European al Întreprinderilor (EPE), a venit cu anumite propuneri și împreună cu toții am dezbătut teme economice de actualitate, cum ar fi blocajele în lanțurile de aprovizionare din cauza tensiunilor geopolitice, noi fiind într-o zonă extrem de fierbinte în acest sens. Efectele negative cauzate de tarifele impuse de SUA, au fost enunțate de majoritatea antreprenorilor din sală. De asemenea, am schimbat opinii cu factorii de decizie ai UE și chiar am votat pe subiecte-cheie pentru comunitatea de afaceri. A fost un exercițiu memorabil”, a declarat Sergiu Harea, președintele CCI a Republicii Moldova.

În urma reuniunii, Președintele Eurochambres, Vladimír Dlouhý, a transmis un mesaj oficial către Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene, în care au fost incluse principalele concluzii ale sesiunii:

93% dintre antreprenori se confruntă cu blocaje suplimentare în lanțurile de aprovizionare din cauza tensiunilor geopolitice;

57% resimt efecte negative cauzate de tarifele impuse de SUA;

91% solicită Comisiei Europene desemnarea unui Reprezentant UE pentru IMM-uri;

86% consideră că raportarea de sustenabilitate nu este, în forma actuală, un instrument eficient pentru creșterea competitivității.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!