В Молдове

Deputat: Protestul fermierilor ridică suspiciuni politice

Автор: AgroExpert
Protestul fermierilor acțiune politică - agroexpert.md

Deputatul PAS, Vasile Grădinaru susține că protestul fermierilor pare a fi o acțiune politică, iar în curând, în Republica Moldova ar putea apărea un nou partid numit „Forța Fermierilor”. Acesta se arată nedumerit de faptul că dintre toate asociațiile agricole, doar una este nemulțumită. De cealaltă parte, ex-ministrul Agriculturii, președintele PSDE, Ion Sula, a spus că un eventual faliment al producătorilor agricoli pune în pericol securitatea alimentară a țării.

Reprezentanții guvernării spun că acțiunile fermierilor au tentă politică, întrucât doar reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” se arată nemulțumiți, scrie IPN.

„Oamenii trebuie să-și pună câteva întrebări. De ce din toate organizațiile de fermieri protestează doar una? Cine este liderul care-i mișcă înainte? Dacă nu cumva este cel care până recent a fost vicepreședinte de partid și jură că nu mai este politician, dar de fapt, asta face. Dacă vezi că Guvernul ia anumite măsuri, care sunt în procedură, trec prin Guvern, ajung în Parlament și se votează? Dacă a fost votat în prima lectură, se va vota și în a doua. De ce ei cred că asta nu se va întâmpla? Aceasta mă face să cred că este o chestie politică, pe care încearcă s-o valorifice. N-o să mă mir dacă peste un an și jumătate o să apară un nou partid pe arena politică din Republica Moldova, care se va chema Forța Fermierilor. Se va numi așa sau altfel, dar platforma, bănuiesc, că va fi asta”, a afirmat deputatul PAS, Vasile Grădinaru, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

În același context, președintele PSDE Ion Sula spune că Guvernul ar trebui să ajute fermierii să facă față crizei, solicitând partenerilor externi sprijin financiar.

„Fermierii din Republica Moldova ar putea da faliment, iar acest lucru va influența securitatea alimentară a țării pe termen mediu. Astăzi majoritatea fermierilor sunt îndatorați, majoritatea din ei au stocuri de produse, iar în următoarele zece zile deja, în sudul Moldovei, începe campania de recoltare. Prețul producției recoltate este mult mai mic decât prețul de producere. Subvențiile promise anul trecut nu au fost achitate, iar revendicările legate de partea logistică nu au fost rezolvate. Acordarea compensațiilor nu poate avea loc din bugetul de stat, pentru că ne dăm seama că bugetul este limitat, dar soluția ar veni din partea partenerilor noștri. Astăzi Republica Moldova este credibilă și dacă vom argumenta necesitatea acestor bani, la sigur se vor găsi soluții”, a menționat ex-ministrul Agriculturii, președintele PSDE, Ion Sula.

Sute de fermieri au protestat cu tehnica agricolă în fața Guvernului, cerând sprijin din partea statului pentru a evita falimentul. Agricultorii solicită autorităților achitarea compensațiilor în mărime de 3.000 de lei per hectar măcar la cerealele de prima grupă, achitarea tuturor datoriilor la subvenții, restricții la importul producției cerealiere și oleaginoase din Ucraina, convingerea Portului Giurgiulești să exporte prioritar producția agricolă din Republica Moldova și modificări la restituirea TVA.

„Guvernul înțelege dificultățile din sectorul agricol și caută soluții, inclusiv la partenerii europeni, pentru a fi alături de agricultori”, a declarat premierul Dorin Recean, care a discutat cu fermierii veniți în Piața Marii Adunări Naționale.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!