В Молдове

Dezvoltarea sectorului de lapte: Care sunt prioritățile MAIA

Автор: AgroExpert
producătorii mici lapte People in Need - agroexpert.md

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare se axează pe extinderea șeptelului de animale în fermele autorizate, prin popularea lor cu vaci de prăsilă, înalt productive. 

Discuții la acest subiect au avut loc între secretarul de stat Iurie Scripnic și co-fondatorul și directorul executiv al proiectului People in Need, Šimon Pánek.

Iurie Scripnic a precizat că dezvoltarea sectorului de lapte are drept scop de a asigura securitatea alimentară a țării. Astfel, ca populația să fie asigurată cu lapte autohton, iar unitățile de procesare, cu materie primă de calitate pentru a diversifica gama produselor lactate.

Managerul proiectului, Octavian Olaru, a informat că sunt axați pe dezvoltarea producătorilor mici din regiunile Nord și Centru. Beneficiari direcți sunt 120 de fermieri mici (producători de lapte) și 4 centre de colectare a laptelui.

Proiectul organizează școlarizarea fermierilor în aplicarea măsurilor de igienă la etapa de producere și colectare a laptelui, fac schimb de experiență în revitalizarea pășunilor și a modului de întreținere durabilă a acestora. De asemenea, au creat o platformă de suport pentru fermieri, în vederea creșterii calității serviciilor veterinare pentru a menține sănătatea animalelor și alimentația lor. Pentru perioada următoare se preconizează organizarea unei vizite de studiu pentru procesatorii de lapte.

Prin această colaborare, Republica Moldova își consolidează sectorul zootehnic, sprijinind în același timp dezvoltarea agriculturii și creșterea economică a țării.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!