Luna iulie adună din nou în Parcul „Alunelul” din sectorul Buiucani micii producători autohtoni. Este luna care abundă în pomușoare precum murele, goji, aronia, afine, căpșuni, zmeură, care se vor găsi în comerț la târgul “Cămara Fest” dedicat producătorilor autohtoni.
Potrivit organizatoarei, iarmarocul a devenit deja tradiție, iar în weekendul 3 și 4 iulie, cât și 17 - 18 iulie, vor fi prezenți 80 de producători autohtoni de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
”Ca de obicei, producătorii vor aduce cu sine tot ce are agricultura noastră mai bun de la legume și fructe proaspete, uscate, procesate, cașcavaluri și brînzeturi autohtone, miere de albine, ceaiuri din plante naturale, vinuri produse de vinării mici, produse din patiserie, nuci, migdale și alune, numeroase bunătăți naționale, aduse direct din cămara producătorilor locali, dar mai ales pomușoarele care s-au copt în sfârșit. De obicei, aceștia nu prea au loc de intermediari în pieţe, cu atât mai mult nu încap pe polițile supermarket-urilor, astfel ei spun că târgurile îi ajută să intre în contact direct cu clienții și să comunice cu ei. E un mod de a-i aduce aproape de clienţi și de a le oferi acestora posibilitatea de a le degusta și a cumpăra la prețuri adecvate.” a menționat Diana Crudu.
Târgurile sunt organizate de Federația Națională a Fermierilor și de Pretura Sectorului Buiucani, având menirea de a susține micii producători autohtoni care se confruntă cu o serie de probleme cum ar fi lipsa pieței de desfacere, reducerea mobilității urmare a pandemiei, lipsa suficientă de resurse pentru spriinirea sectorului agricol.
”Farmecul evenimetelor respective este că la tarabe, pe post de vînzători îi veți găsi pe însuși producătorii autohtoni, astfel vizitatorii îi vor putea întreba despre specificul și utilitatea produselor vândute. Totodată, prezența la târg este o încurajare pentru fiecare producător să reziste tuturor provocărilor din ultima perioadă. Este o acțiune de solidaritate dacă vreți, menită de a încuraja oamenii să consume ceea ce creștem local și să oferim producătorilor o piață de desfacere, dar și posibilitatea de a-și vinde produsele direct către consumator. În contextul crizei pe care o resimt, producătorii autohtoni, în urma secetei din anul 2020, dar și a pandemiei provocate de Covid-19, speră că prin desfășurarea acestor târguri, vom contribui la susținerea micilor afaceri” a mai spus Diana Crudu.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!