Agricultura Republicii Moldova a intrat într-o nouă etapă, în care valurile de căldură nu mai sunt excepții. Efectele temperaturilor extreme asupra plantelor sunt sistemice și nu pot fi remediate prin măsuri de moment, iar soluțiile reale țin de modul în care este gestionat solul de-a lungul anilor. La aceste concluzii ajunge academicianul Boris Boincean, șeful Secției Sisteme Agrotehnice a CNCPS, care explică de ce solul degradat amplifică daunele provocate de temperaturile extreme și ce schimbări structurale sunt necesare în agricultură.
Academicianul avertizează că nu există un remediu rapid pentru situația actuală. Schimbarea climatică s-a accentuat în timp, iar agricultura din Republica Moldova nu este pregătită să facă față.
„Aceste lucruri nu se schimbă brusc. Ele se formează pe parcursul unei perioade mai lungi de timp. Încălzirea globală este un fenomen care durează de câteva decenii la noi; aceasta este consecința unor perturbări în ecosistemul agricol. Pe termen scurt, noi nu putem schimba această situație. Acest lucru necesită un program prin care să se lucreze la nivel statal pentru adaptarea la schimbările climatice”, spune Boris Boincean.
Boris Boincean atenționează că temperaturile extreme sunt mai distructive decât seceta, chiar dacă Republica Moldova este o țară cu climat de stepă, obișnuită cu perioadele de secetă.
„Noi am avut secetă permanentă. Trăim aproape în condiții de stepă, cu secete frecvente. Am uitat de realitățile specifice acestor condiții și ne-am gândit că, dacă folosim irigarea, vom reuși, într-o oarecare măsură, să ieșim din această situație”, spune Boincean.
Academicianul menționează că, spre deosebire de secetă, care afectează în principal cantitatea recoltei, căldura extremă produce modificări biochimice directe în compoziția plantelor.
„Canicula poate provoca coagularea substanțelor proteice. Dacă temperatura depășește 33 de grade, la grâul de toamnă, timp de 3–4 zile, grâul își pierde calitatea. Nu putem coace pâine; el este bun doar ca furaj pentru animale”, spune Boincean.
Plantele stresate de căldură devin și mai vulnerabile la atacul bolilor și dăunătorilor. Boincean explică faptul că natura generează patogeni adaptați la ambele extreme, atât excesului, cât și deficitului de umiditate, iar un sol degradat nu mai poate amortiza niciunul dintre aceste șocuri.
„Solul nostru, în mare măsură, a fost degradat din cauza eroziunii, a lucrărilor mecanice excesive și a folosirii abuzive a produselor chimice. Și acest lucru a dus la reducerea eficienței solului”, spune specialistul.
Specialistul afirmă că o parte din răspundere îi revine și agriculturii, care contribuie ea însăși la agravarea fenomenului pe care îl resimte. Sectorul agricol este responsabil pentru până la 40% din încălzirea globală, prin emisiile de gaze cu efect de seră generate de practicile curente.
„Arătura cu cormană contribuie la reducerea conținutului de materie organică. Oxizii de azot sunt, științific, dovediți ca fiind de 320 de ori mai nocivi pentru încălzirea globală decât dioxidul de carbon”, spune Boincean.
Potrivit acestuia, Republica Moldova dispune de instrumente de protecție pe care le-a abandonat. Fâșiile de pădure, eliminate în ultimele decenii, asigurau culturilor o protecție termică naturală.
„Fâșiile de pădure, cândva, la noi, erau un lucru obișnuit, dar au fost tăiate. Așa cum în corpul uman există mecanisme care ne protejează de temperaturi înalte, tot așa și plantele au nevoie de umbră”, spune Boincean.
Academicianul descrie și existența unor culturi mai rezistente la căldură, precum sorgul și meiul în locul porumbului, năutul în locul soiei sau amarantul, dar introducerea lor necesită respectarea asolamentului.
Potrivit acestuia, pe termen lung, soluția este un program național cu două direcții simultane. Prima ar fi reducerea impactului agriculturii asupra climei, iar a doua, adaptarea la consecințele deja instalate.
Boincean pledează pentru minimizarea lucrărilor solului, reintroducerea culturilor leguminoase în asolament, care fixează azotul din atmosferă și elimină nevoia de îngrășăminte chimice, și utilizarea îngrășămintelor organice.
„Noi, practic, de acum trecem într-o altă epocă de dezvoltare a agriculturii. Adaptarea necesită crearea de soiuri noi și elaborarea de tehnologii de acumulare a apei în sol. Reducerea presupune minimizarea sau excluderea lucrării solului, întoarcerea la asolamente cu culturi leguminoase și reducerea utilizării îngrășămintelor minerale”, spune Boris Boincean.
