Banca Națională a Moldovei pune în circulație ca mijloc de plată și în scop numismatic monede comemorative „Aniversarea monedei naționale”, emisiunea anului 2024, din seria „Altele”. Monedele comemorative „Aniversarea monedei naționale” sunt dedicate aniversării monedei naționale - leului moldovenesc, celebrată anual pe 29 noiembrie.
Cu această ocazie, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a declarat că Leul moldovenesc este mai mult decât o monedă – este parte din povestea noastră:
„...este martorul transformărilor prin care a trecut Republica Moldova, de la începuturile independenței până la parcursul său spre integrarea europeană. Astăzi, când ne aflăm la intersecția dintre tradiție și inovație, leul moldovenesc continuă să ne însoțească în viața de zi cu zi și să scrie povestea noastră. Îmi doresc ca această zi să fie un prilej de a privi înainte, cu încredere, spre un viitor în care Moldova își va găsi locul firesc în Uniunea Europeană – un spațiu al păcii, al prosperității și al oportunităților pentru fiecare cetățean”.
Monedele au fost lansate în circuitul numismatic începând cu 29 noiembrie 2023. Tirajul anului 2024 este identic celui din anul precedent și numără 300 de monede cu valoarea nominală de 100 lei confecționate în aur și 500 de monede cu valoarea nominală de 50 de lei în argint, cu posibilitatea emisiunilor suplimentare până la 5 000 monede.
Monedele sunt ambalate în capsulă de metacrilat transparent și în cutii de prezentare, fiind însoțite de un certificat de autenticitate cu un cod QR, care la scanare redirecționează către pagina web a Băncii Naționale cu informația despre caracteristicile monedelor. Certificatele de autenticitate sunt semnate de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.
Monedele și bancnotele comemorative, precum și alte articole numismatice emise de Banca Națională a Moldovei sunt comercializate prin intermediul băncilor licențiate.
Totodată, cu acest prilej, Banca Națională anunță în premieră că începând cu data de 2 decembrie 2024, publicul larg va avea posibilitatea de a depune cereri online pentru achiziționarea monedelor jubiliare și comemorative direct de la ghișeul Băncii Naționale a Moldovei. În conformitate cu modificările aduse la art. 62 din Legea nr. 548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei, în vigoare din 2 august 2024, Banca Națională poate comercializa bancnote și monede metalice jubiliare și comemorative, precum și alte articole numismatice puse în circulație de aceasta.
Pentru a depune o cerere de procurare a monedelor jubiliare și comemorative, solicitantul trebuie să acceseze rubrica „Monede și bancnote comemorative” din compartimentul „Moneda” de pe pagina web oficială a Băncii Naționale, să consulte termenii și condițiile stabilite de BNM pentru comercializarea monedelor jubiliare și comemorative și să introducă datele personale indicate. Cererea este transmisă Băncii Naționale doar după confirmarea mesajului recepționat prin poșta electronică de către solicitant.
Cererile se procesează de către Banca Națională timp de 5 zile lucrătoare, după care solicitantul va fi informat despre rezultatele soluționării cererii, data și ora programării pentru ridicarea monedei de la ghișeul BNM (bd. Grigore Vieru nr. 1, MD-2005, Chișinău).