В Молдове

Etapele de realizare a acțiunilor pentru implementarea managementului durabil a resurselor de sol au fost discutate în cadrul unei ședințe

Managementul durabil a solului - AgroExpert.md

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a organizat, astăzi, o ședință de lucru cu directorii Agenției Relații Funciare și Cadastru și Agenției Intervenții ți Plăți în Agricultură, pentru a discuta despre măsurile ce urmează a fi întreprinse în scopul asigurării realizării acțiunilor stabilite pentru anul 2022 în Planul de acțiuni pentru anii 2021-2023, întru implementarea Programului de îmbunătățiri funciare, în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025.

Totodată, părțile au abordat Regulamentul privind condiţiile şi procedura de acordare a subvenţiilor în avans pentru următoarele trei măsuri: Aplicarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea eroziunii solului; Aplicarea măsurilor de ameliorare chimică a solurilor; Aplicarea măsurilor de conservare şi sporire a fertilităţii solurilor.

Menționăm că, anual, pentru implementarea măsurilor nominalizate, din contul bugetului de stat vor fi alocate 10 milioane lei, iar în cadrul măsurilor menționate, vor putea beneficia de subvenții persoanele juridice/fizice și unitățile administrative-teritoriale de nivelul întâi.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!