В Молдове

Exportul din Moldova este în creștere față de 2020. Care sunt principalele destinații

În primele şapte luni ale anului, Moldova a exportat mărfuri în valoare de 1,5 miliarde de dolari, în creştere cu peste 15 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Deşi per total am exportat mai mult, cifrele sunt în scădere în cazul unor mărfuri, precum legumele şi fructele, mierea sau animalele vii, transmite Știri.md.

Economia moldovenească se bazează mult pe reexporturi, adică importul și apoi exportul anumitor bunuri.

Astfel, potrivit datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică, în primele şapte luni ale anului, exporturile de petrol şi produse petroliere au crescut de aproape 6 ori în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2020. 

În cazul minereurilor metalifere şi deşeurilor de metale, creşterea este de aproape cinci ori. Exporturile de deşeuri de hârtie s-au mărit de 2,7 ori.

Totodată, în aceeași perioadă, exporturile de maşini au crescut de 2,5 ori în comparaţie cu ianuarie - iulie 2020.

De cealaltă parte, potrivit Biroului Naţional de Statistică, în primele șase luni ale anului au scăzut exporturile de grăsimi și uleiuri vegetale, cu peste 35 la sută. 

În cazul cerealelor, scăderea este de aproape un sfert. Totodată, am exportat cu 15 la sută mai puţine fructe şi legume faţă de 2020 şi cu aproape 9 la sută mai puţine seminţe şi fructe oleaginoase.

Cea mai mare parte a exporturilor din Moldova, 64,2 la sută, ajunge în ţările Uniunii Europene. Cele mai multe dintre mărfuri s-au dus în România, Germania, Rusia sau Turcia.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!