Fermieri din Republica Moldova, alături de reprezentanți ai Centrului de Consiliere Agricolă și Rurală și ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, au participat, în perioada 26 mai – 2 iunie 2026, la o vizită de studiu în landul german Baden-Württemberg, unde au analizat modele de agricultură modernă, digitalizare și cooperare instituțională.
Vizita a fost organizată în cadrul Programului de formare a fermierilor din Republica Moldova, inițiat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu sprijinul Ministerului pentru Alimentație, Spațiu Rural și Protecția Consumatorilor al landului Baden-Württemberg. Programul a fost implementat de organizația AgrarKontakte International (AKI), specializată în schimburi internaționale de bune practici în agricultură.
Scopul programului a fost familiarizarea participanților cu experiența germană în domeniul agriculturii moderne, inclusiv transferul de cunoștințe, consultanța agricolă, reprezentarea intereselor fermierilor și implementarea politicilor agricole europene.
Pe parcursul celor opt zile, delegația a vizitat instituții publice, centre de cercetare și formare profesională, organizații ale fermierilor, companii producătoare de tehnică agricolă și exploatații agricole performante din Baden-Württemberg. Participanții au avut oportunitatea de a analiza exemple concrete privind digitalizarea agriculturii, agricultura de precizie, gestionarea resurselor de apă, producerea energiei regenerabile la nivel de fermă, comercializarea directă a produselor agricole, cooperarea dintre fermieri și dezvoltarea lanțurilor valorice.
Vizita le-a oferit participanților o perspectivă practică asupra funcționării sistemului agricol din Baden-Württemberg și a colaborării dintre fermieri, cercetători, consultanți și autorități. Experiențele și exemplele analizate au evidențiat soluții care pot fi adaptate pentru modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemului AKIS din Republica Moldova.