В Молдове

Fermierii cer revizuirea Regulamentului privind licențierea importului de cereale

Автор: AgroExpert
cereale import Forța fermierilor - agroexpert.md

Asociația Forța Fermierilor constată lipsa de transparență din partea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare în procesul elaborării și implementării mecanismului de licențiere a importului pentru anumite categorii de cereale și oleaginoase.

Fermierii susțin că Regulamentul nu a fost publicat în prealabil pentru consultări publice, așa cum a făcut cu documentul similar guvernul român.

„Nu a fost organizată nici o întâlnire pe acest subiect cu reprezentanții asociațiilor de profil agricol, chiar dacă ideea restricționării importurilor cerealelor și oleaginoaselor a fost promovată de organizația noastră încă din primăvară 2023. Chiar dacă actul normativ respectiv a fost în mare parte copiat de la ordonanță de urgență a Guvernului României, din motive necunoscute domnul ministru a omis un moment important, legat de implicarea sectorului asociativ din agricultură în procesul eliberării licențelor de import”, se arată în declarație de presă a Asociației.

Agricultorii au constata că în regulament nu este menționat nimic despre participarea membrilor asociațiilor de profil agricol în activitatea comisiei de licențiere a importului.

„Această "scăpare" este foarte stranie în contextul dispoziției Comisiei Situației Excepționale nr. 87 din 4 octombrie 2023, unde pct. 1.5. express prevede ca reprezentanții asociațiilor de profil ar trebui fie membrii comisiei de licențiere. Asemenea abordare netransparentă a ministrului agriculturii și industriei alimentare a subiectului importului cerealelor și oleaginoaselor au provocat suspiciunile din partea mai multor fermieri că ar exista interesele ascunse în cadrul procesului eliberării licențelor de import ale unor magnati transnaționali, care demult au bătut cale în birourile guvernamentale”, se mai arată în comunicatul de presă emis.

În acest context, asociația cere revizuirea urgentă a Regulamentului și includerea în componența comisiei de licențiere cel puțin doi reprezentanți ai asociațiilor de profil agricol, așa cum a procedat Guvernul României.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!