„Agricultura nu mai rezistă încă un an de indiferență” – acesta este mesajul pe care fermierii vor să-l transmită Guvernului, recurgând pentru ziua de 10 decembrie la un protest preventiv menit să forțeze deschiderea unui dialog real.
Asociația Obștească Forța Fermierilor anunță că agricultorii, în special cei din sudul afectat sever de secete, nu mai găsesc soluții în lipsa intervențiilor statului. În comunicatul organizației se afirmă că Executivul ar manifesta o lipsă gravă de reacție într-un moment critic pentru sector.
„Guvernul nou, care probabil încă nu a realizat ce situație economică a preluat de la precedentul, demonstrează că este inert în a lua decizii prompte și absolut necesare”, susțin reprezentanții asociației.
Fermierii critică și poziția ministrei Agriculturii, menționând că „foarte paradoxală este declarația” prin care aceasta ar fi tratat cu ușurință restanțele de aproximativ 1,3 miliarde lei la plata subvențiilor, sumă care „poate depăși 3 miliarde până la final de an”. Ei subliniază că la acestea se adaugă „minim 2,4 miliarde lei TVA” care, potrivit lor, trebuie rambursați agricultorilor.
În mesajul organizației se arată că, spre deosebire de anii trecuți, în 2025 nu s-a oferit „nici măcar o scutire de plată la impozite pentru cei care nu au avut roade”. În același timp, instituțiile financiare și furnizorii de inputuri „au micșorat considerabil numărul agricultorilor pe care îi creditează” în zonele afectate de secetă. Asociația avertizează și asupra presiunii importurilor, afirmând că produsele locale „sunt condamnate la dispariție și de pe rafturile supermarketurilor, fiind expuse preponderent doar pe rafturile de la podea”.
Fermierii susțin că, spre deosebire de anii precedenți, în 2025 nu le-a fost oferită nicio scutire de impozite celor care nu au avut recoltă din cauza secetei. În paralel, instituțiile financiare și furnizorii de inputuri ar fi redus considerabil creditarea producătorilor din regiunile cu risc sporit. Totodată, organizatorii semnalează o creștere a importurilor de produse agroalimentare, în timp ce produsele locale ar pierde vizibilitate pe piață și ar ajunge preponderent pe rafturile inferioare din supermarketuri.
Protestul de mâine este prezentat ca un „semnal de alarmă” și o încercare de a iniția un dialog urgent cu autoritățile, înainte ca situația să se agraveze. Fermierii vor solicita Guvernului trei măsuri principale:
-
Instituirea unui moratoriu asupra executărilor silite aplicate agricultorilor aflați în faliment tehnic, pentru a crea spațiu de intervenție cu alte mecanisme de redresare.
-
Adoptarea unor instrumente funcționale de finanțare pentru toți producătorii agricoli, inclusiv rambursarea reală a TVA, rambursarea accizei la motorină și alocarea celor 628 milioane lei din fondul de subvenționare sub formă de plată per hectar.
-
Anularea Legii Camerelor Agricole, pe care asociația o consideră adoptată abuziv.