В Молдове

Fermierii locali instruiţi să-şi promoveze produsele în mediul online

Au învăţat cum să-şi promoveze produsele pe online, dar şi cum să realizeze fotografii calitative care să atragă cumpărători. Vorbim despre 15 fermieri care au participat la atelierul media: „Fotografia de produs în agricultură şi crearea anunţului de promovare”, finanţat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie în Republica Moldova.

Acum, 8 ani Eugen Sobol din satul Bravicea, raionul Călăraşi, şi-a pus pe roate o afacere cu albini. În timpul pandemiei, din lipsa cumpărătorilor a început să-şi promoveze produsele apicole pe reţelele sociale, iar acum pentru a putea vinde mai uşor marfa vrea să-şi deschidă şi un site, informează trm.md.

„Pentru mine este foarte important să facem nişte poze calitative, iar pentru asta avem nevoie de cunoştinţe. Pozele practic 90 la sută fac vânzare, de aceea noi astăzi o să învăţăm să facem poze pentru a mări productivitatea în vânzare”, a spus antreprenorul.

Şi alţi participanţii la atelierul spun că o fotografie bună poate atrage cumpărători.

„Producem cereale pentru micul dejun fără gluten, o producţie inovativă. Avem mare nevoie de acest seminar, deoarece ne-ar ajuta să prezentăm produsele noastre frumos ambalate cu poze, cu claritate care ne-ar atrage alţi cumpărători, potenţiali clienţi ai noştrii, chiar şi de peste hotare.”

„Pedagogii, împreună cu persoanele noastre cu dizabilităţi, confecţionează jucării moi. Noi avem un atelier în care ei fac produse din săpun natural, handmade, din produse naturale. De asemenea este atelier de ceramică unde noi confecţionăm diferite decoruri, tablouri făcute din sticle, decor pe sticlă. În final, varietatea asta de produse trebuie promovată şi vândută pentru ca să putem să angajăm mai multe persoane.”

Cel care îi ghidează este fotograful Valentin Jukov, care are o experienţă de 10 ani în acest domeniu. „Dacă este creată atmosfera potrivită în jurul produsului, cumpărătorul îi atribuie valoare şi interes. Mulţi producători greşesc atunci când ignoră aspectul produsului în fotografie. De exemplu, un element important este jocul de lumini şi umbre, dar şi vesela în care este plasată marfa”, a spus fotograful.

Costul participării la prima ediţie a atelierului a fost acoperită de FAO Moldova, cu scopul îmbunătăţirii abilităţilor de fotografie şi promovare online a produselor.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!