В Молдове

Forța Fermierilor s-a întâlnit cu Maia Sandu și a discutat despre situația dificilă din agricultură

Автор: AgroExpert

Organizația Forța Fermierilor s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și a descris succint situația actuală foarte dificilă în sectorul agrar, afectat profund  concomitent de seceta, restricții la export în Rusia, scumpiri exorbitante la resursele necesare producerii agricole și prețuri derizorii la materia primă agricolă. Am accentuat că din toate propunerile noastre în vederea ameliorării situației, înaintate încă în luna august mai multor autorități, la moment nici una nu a fost realizată, chiar dacă am avut mai multe promisiuni. La fel, am remarcat un dialog defectuos la nivel guvernamental cu reprezentanții fermierilor, la care foarte des suntem acuzați absolut nejustificat că urmărim scopuri politice.

Asociația a exprimat regretul că ideea introducerii stării de urgență în agricultură așa și nu a fost implementată și în prezent fermierii sunt presați de creditori.  Consiliul a solicitat intervenția doamnei  Președinte pentru urgentarea aprobării legii privind  programul de rambursare a TVA producătorilor agricoli, ținând cont că procedura legislativă privind promovarea acestui proiect este în mare întârziere, fiind pierdute trei luni de recoltare.

Totodată, organizația noastră a propus ca șefa statului să facă un apel către partenerii externi  pentru identificarea unui suport bănesc sau în forma de motorină , care urmează să fie acordat agricultorilor afectați în anul 2022. Propunerea noastră  a fost agreată de doamna Sandu și sperăm că în timpul cel mai apropiat vom afla rezultatul.

În cadrul ședinței a fost abordată și problema deofshorizării agriculturii. Forța Fermierilor a reiterat poziția sa privind necesitatea interzicerii arendei terenurilor agricole de către companiile, controlate din zonele off shor, precum și a propus un șir de măsuri în vederea deofshorizării activității portuare, ceea ce ar demonopoliza exportul producției agricole. Am convenit ca reprezentanții asociației vor înainta propuneri mai punctuale în privința acestui subiect.

A fost dezbătută și strategia dezvoltării sectorului agrar în perspectiva de durata medie și lungă. Forța Fermierilor categoric pledează pentru alta paradigma a sistemului agricol, bazată pe fermierii mici și mijlocii, care provin din zonele rurale. Considerăm ca expansiunea economică agresivă a agroholdingurilor reprezintă un pericol semnificativ pentru satele noastre și provoacă șomaj și migrarea masivă din localitățile rurale. Asociația susține ideea industrializării la scară mică prin crearea mai multor întreprinderi mici de procesare a producției agricole în zonele rurale, focusate pe export și în care fondatorii ar fi agricultorii mici și mijlocii.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!