В Молдове

Fragmentarea terenurilor ține pe loc dezvoltarea agriculturii

Автор: AgroExpert
terenuri agricultura fermieri - AgroExpert.md

Fragmentare trenurilor agricole din Republica Moldova a dus la practicarea unei agriculturi ineficiente, în condițiile în care micii fermieri sau persoanele fizice care practică agricultura nu au suficiente resurse pentru a investi în tehnologii, irigare și îngrășăminte.

În prezent, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, nivelul de fragmentare a terenurilor cu destinația agricolă a suferit unele schimbări după finalizarea reformei de privatizare. Astfel, astăzi, suprafața medie a unei parcele de teren pe republică este de 0,85 ha, zona centrală a țării fiind fragmentată cel mai mult, suprafața minimă a parcelei fiind de 0,29 în raionul Strășeni. Întreprinderile agricole și gospodăriile țărănești care gestionează mai mult de 10 ha, acoperă circa 75% din suprafețele terenurilor agricole.

Expertul în agricultură Viorel Chivriga susține că: „Ca rezultat al demarării în Republica Moldova a reformei agrare în 1992, persoanele ce au activat în gospodăriile agricole, au fost împroprietăriți cu teren agricol. Terenul agricol a fost divizat într-o mulțime de parcele, având configurații și amplasament necorespunzător practicării unei agriculturi competitive în condițiile economiei de piață. Acest fapt a dus la aceea că majoritatea persoanelor ce practică agricultura, indiferent de faptul că sunt ei proprietari al acestor terenuri sau nu, practică o agricultură ineficientă orientându-se nu spre producerea competitivă a producției pe piață, dar pentru îndestularea necesităților proprii”.

Chivriga spune că o altă problema este parcelele ce sunt amplasate în cadrul sectoarelor de teren consolidate şi proprietarii acestora nu doresc să le prelucreze sau să efectueze tranzacţii funciare cu acestea creînd astfel impedimente persoanei ce a consolidat majoritatea parcelelor adiacente. în acest caz nu există o modalitate simplă, rapidă şi ne costisitoare pentru ca un proprietar de teren să-şi schimbe s-au să-şi vîndă parcela de teren unui alt proprietar privat. Din aceste considerente propunem ca consolidarea terenurilor agricole să poată fi executată cu acordul a cel puţin 70 % din proprietarii terenurilor implicate în procesul de consolidare, sau de proprietarii care deţin cel puţin 80 % din suprafeţele acestor terenuri.

Potrivit datelor datelor de la Cadastru, suprafața totală a terenurilor agricole era la 1 ianuarie 2023 de 3,3 milioane de hectare. 2,39 milioane de hectare (70% din total) erau terenuri agricole, 0,4 milioane de hectare (13%) terenuri din fondul forestier, 0,3 milioane de hectare (9%) - terenuri intravilane.

Terenurile din Republica Moldova sunt deținute de aproape 2,3 milioane de proprietari. Peste 56% din terenuri este în proprietate privată (2,1 milioane proprietari a 1,9 milioane hectare), peste 23% - în proprietate publică (784,2 mii hectare), circa 21% - terenurile unităților administrativ-teritoriale (696,4 mii ha).

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter! 

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!