Proiectul de lege privind efectuarea decontărilor în numerar a fost aprobat de Guvern. Proiectul prevede norme mai exacte privind circulația numerarului în circuitul economic și orientarea spre efectuarea plăților prin transfer.
Acest fapt va asigura creșterea transparenței și securității tranzacțiilor, combaterea evaziunii fiscale și a concurenței neloiale.
Prevederile legii vor fi aplicate persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, cu excepția autorităților și instituțiilor publice. Noile condiții vor fi aplicate organizațiilor necomerciale, persoanelor fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, reprezentanțelor permanente și sucursalelor entităților nerezidente.
Recomandăm și: Iurie Rija: Proiectul de Lege privind efectuarea decontărilor în numerar va descuraja antreprenoriatul
Totodată, agenții economici vor putea utiliza nelimitat mijloace bănești în numerar pentru retribuirea muncii și altor plăți generate în temeiul relațiilor de muncă, pentru onorarea obligațiilor aferente creditelor contractate de la entitățile financiare, efectuarea decontărilor cu instituțiile și autoritățile publice, achitarea obligațiilor fiscale, plăților și amenzilor față de bugetul public național.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!