В Молдове

Incendiu provocat intenționat lângă lanul deputatului Serghei Ivanov

Автор: Chantali Bulgac
Incendiu provocat intenționat lângă lanul deputatului Serghei Ivanov - agroexpert.md

Un incendiu a izbucnit în apropierea unui lan de grâu ce aparține deputatului Serghei Ivanov. Contactat de Agroexpert, deputatul ne-a spus că incendiul a fost provocat intenționat. Totodată, acesta afirmă că a intervenit până la sosirea pompierilor pentru a împiedica extinderea focului spre lanul de grâu.

„A fost incendiat imașul. În zonă nu este nicio gunoiște, nu există drum de acces și nici oameni care să fi ajuns întâmplător pe acolo. Incendiul a fost provocat intenționat”, a spus Serghei Ivanov.

Flăcările se extindeau spre lanul său de grâu, însă acesta a reușit să limiteze extinderea focului până la sosirea pompierilor.

„Oamenii din zonă, știind că am lanul acolo, au văzut fumul și m-au sunat imediat. M-am deplasat rapid și am observat că incendiul se extindea rapid spre lanuri. Am sunat la 112, iar până au ajuns pompierii am adus butoaie cu apă din gospodărie și am încercat să nu lăsăm flăcările să se extindă mai departe. După aceea, pompierii au intervenit și au lichidat complet incendiul”, a declarat Ivanov.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!