O nouă persoană a fost numită la conducerea Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, l-a prezentat echipei instituției pe Dorin Poverjuc, numit în funcția de șef al Inspectoratului.
În cadrul întrevederii au fost stabilite prioritățile pentru perioada următoare, iar mesajul transmis de ministru a fost unul ferm: toleranță zero față de încălcările legislației de mediu. Gheorghe Hajder a subliniat că fiecare problemă de mediu trebuie tratată cu maximă responsabilitate și că nu vor fi acceptate compromisuri.
Ministrul a precizat că persoanele care aduc prejudicii mediului vor fi trase la răspundere conform legii. Printre problemele considerate prioritare se numără tăierile ilegale de arbori, controalele insuficiente în domeniul resurselor naturale, extragerea ilegală a zăcămintelor, poluarea apelor, precum și alte daune aduse mediului, care necesită o abordare mult mai dură și intervenții ferme în teren.
Totodată, oficialul a menționat că Inspectoratul pentru Protecția Mediului trebuie să devină o instituție puternică, prezentă și eficientă, capabilă să răspundă prompt și decisiv la orice încălcare a legislației de mediu.