В Молдове

Investiții de 4,5 milioane lei pentru ecologizarea afacerilor

Întreprinderile mici și mijlocii (ÎMM) din Republica Moldova vor avea posibilitatea să beneficieze de suport pentru ecologizarea afacerilor prin intermediul ”Programului de ecologizare a ÎMM”. Potrivit autorităților, măsura este un instrument de susținere și dezvoltare a capacităților acestora pentru adoptarea practicilor de ecologizare a proceselor de producere și de prestare a serviciilor.

Lansarea programului va fi o premieră pentru țara noastră și are ca scop educarea spiritului de a acționa economic în interesul mediului, prin utilizarea responsabilă a energiei, a resurselor de-a lungul lanțului valoric, precum și prin gestionarea materiei prime, reciclarea deșeurilor și reutilizarea acestora.

În cadrul primului apel urmează să fie făcute investiții totale în sumă de 4,5 milioane lei, cu o finanțare nerambursabilă de 2,5 milioane lei. MEI spune că ecologizarea ÎMM va oferi Republicii Moldova un șir de oportunități, astfel încât țara noastră să beneficieze plenar de Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), precum și să atingă obiectivele de mediu ale Agendei 2030, adoptate de ONU în 2015, reiterând, cu această ocazie, disponibilitatea Ministerului Economiei și Infrastructurii în susținerea tendințelor și inițiativelor benefice mediului, economiei și societății, în general.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Bizlaw.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!