В Молдове

Japonia acordă un grant pentru a asigura fermierii moldoveni cu fertilizanți

Автор: AgroExpert
Japonia grant fermieri fertilizanți - agroexpert.md

Un Acord de grant, în valoare de 1,9 milioane de euro, a fost semnat între Republica Moldova și Japoniei privind realizarea proiectului „Asigurarea fermierilor cu fertilizanți”.

Semnarea acordului demonstrează sprijinul oferit de Japonia pentru dezvoltarea țării noastre, întărind capacitatea sectorului agricol. Despre aceasta a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.

„Acordul semnat demonstrează încă o dată sprijinul oferit de Japonia pentru dezvoltarea țării noastre, pentru atenuarea impactului negativ și întărește capacitatea societății noastre, economiei noastre și a sectorului nostru agricol, al fermierilor noștri de a continua să se dezvolte, să se modernizeze, inclusiv în acest context dificil să depășească efectele negative asupra sectorului agricol”, precizează Nicu Popescu.

La rândul său, Ambasadorul Japoniei la Chișinău, Yamada Yoichiro, a menționat că grantul va sprijini agricultorii din Republica Moldova.

„Grantul în valoare de 300 de milioane de yeni va sprijini fermierii moldoveni, oferindu-le îngrășăminte complexe la prețuri accesibile. Războiul din Ucraina  afectat negativ producția agricolă din întreaga lume, în deosebi din Republica Moldova. Reformele în Republica Moldova au început înainte de a i se acorda statutul de candidat la Uniunea Europeană. Doresc ca solidaritatea Japoniei față de Moldova să vă ajute să culegeți o recoltă bogată”, susțineYamada Yoichiro.

Proiectul „Asigurarea fermierilor cu fertilizanți” va fi implementat de către Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!