В Молдове

MAIA propune denunțarea Acordului internaţional cu privire la zahăr

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) propune Guvernului denunțarea Acordului internaţional cu privire la zahăr, încheiat la Geneva la 20 martie 1992, și abrogarea Hotărârii Parlamentului nr.1433/1997 privind aderarea Republicii Moldova la acest Acord.

Totodată, după această acțiune ar urma să fie notificată Organizaţia Internaţională a Zahărului (ISO) privind încetarea statutului de membru, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Un acord ce nu aduce beneficii ţării noastre

MAIA susţine că a decis să promoveze o astfel de iniţiativă după consultările cu Uniunea Producătorilor de Zahăr din Moldova şi alţi producători locali de zahăr, și pe motiv că statutul de membru al ISO nu aduce niciun beneficiu țării noastre și, din contra, necesită cheltuieli.

Potrivit proiectului de hotărâre, Republica Moldova a achitat în ultimii patru ani circa jumătate de milion de lei pentru cotizaţia de membru al ISO: în 2017 – 5.184 lire sterline, în 2018 – 5.176 lire sterline, în 2019 – 5.224 lire sterline şi în 2020 – 5.360 lire sterline, plus costurile bancare.

Aceasta fără, însă, a participa la vreo reuniune a organizației și a obține un beneficiu, acest lucru fiind reflectat şi în analiza eficienţei şi randamentului participării Republicii Moldova în organizaţiile internaţionale, inclusiv prin analiza cost-beneficiu, care a fost prezentată Ministerului Finanţelor de către Ministerul Agriculturii în mai 2020.

„Participarea Moldovei la această organizaţie s-a limitat la recepţionarea unei informaţii de ordin general şi periodic, delegarea votului altor state-membre din motivul imposibilităţii participării reprezentanţilor MADRM (acum MAIA n.r.) la reuniunile ISO, care permanent au loc în locaţii îndepărtate din punct de vedere geografic de Republica Moldova (pe alte continente), fiind dificilă acoperirea costurilor deplasării din contul instituţiei”, afirmă Ministerul Agriculturii.

Totodată, MAIA susţine că ISO nu acordă asistenţă, nu finanţează proiecte de asistenţă şi nu acordă granturi pentru dezvoltarea agriculturii sau a ramurii zahărului.

În plus, organizaţia nu acoperă nici costurile de participare la reuniunile sale, iar cotizaţiile merg doar pentru susţinerea echipei ISO.

Potrivit Ministerului Agriculturii, ISO a respins de fiecare dată solicitările Republicii Moldova de micşorare pentru ţara noastră a cotizaţiei şi respectiv a drepturilor de vot. Cu toate acestea, ţara noastră este obligată periodic să furnizeze ISO ample date statistice despre producţia de sfeclă de zahăr şi de procesare a ei, ceea ce la fel necesită costuri financiare şi efort administrativ.

În plus, ţara noastră nu poate să îşi exercite drepturile de vot, pentru că reuniunile sunt organizate de regulă în America de Sud şi Africa. Un alt argument invocat în favoarea retragerii din ISO este faptul că în ultimii ani suprafeţele cultivate cu sfecla de zahăr sunt în scădere, la fel şi volumul zahărului procesat, ceea ce scade din necesitatea de a păstra apartenenţa ţării la ISO.

Moldova are 8 voturi din 2.000

De notat că ISO a fost fondată în 1992, iar cei 52 de membri ai ISO dețin un număr total de 2.000 de voturi. Republica Moldova are un număr de 8 voturi, iar fiecare vot reprezintă 653 de lire sterline în bugetul administrativ pe 2019.

Acordul internaţional cu privire la zahăr, încheiat la Geneva la 20 martie 1992, a fost prelungit în mod regulat, cu perioade de câte doi ani. Ultima dată - la finele anului 2019, printr-o decizie a Consiliului Internațional al Zahărului.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!