В Молдове

Maia Sandu a început consultările cu societatea civilă și cu specialiștii din domeniul juridic

Președinta Maia Sandu a pornit în după amiaza zilei de 1 martie, o serie de consultări cu societatea civilă, juriști, specialiști în drept constituțional și organizații în domeniul respectării statului de drept, pentru a asculta opiniile și recomandările lor „în vederea ieșirii din criza politică”.

Potrivit președintei, prima rundă de consultări cu societatea civilă, juriști, specialiști în drept constituțional, organizații în domeniul respectării statului de drept, a avut loc pentru a asculta opiniile și recomandările lor în vederea ieșirii din criza politică și i-a reunit pe reprezentanții organizațiilor din cadrul Platformei Forumului societății civile din cadrul Parteneriatul Estic.

Astfel, la discuții au participat organizațiile din cadrul Forumului societății civile din Parteneriatul Estic - Promo-LEX, CRJM, Expert-Grup, IPRE, WatchDog, Amnesty International, Asociația pentru Democrație Locală, IESPM, Centrul Regional de Mediu, CPR, Conferința Națională a Sindicatelor, Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

„Am primit în cadrul acestor consultări multe mesaje utile și recomandări de ordin juridic, politic și diplomatic în vederea depășirii blocajului. Sunt hotărâtă să apăr interesul cetățenilor până la urmă. Justiția nu se negociază. Hoții nu le vor bine oamenilor. Țara are nevoie de anticipate, de deputați responsabili, de un guvern competent cu susținere stabilă în legislativ”, a precizat Sandu.

Potrivit șefului statului, în timp ce majoritatea „PSRM-Șor vrea să-și păstreze fotoliile și schemele de corupție”, cetățenii cer hoților să plece din Parlament.

„Republica Moldova se află într-un blocaj politic în care, pe de o parte, există o majoritate parlamentară PSRM-Șor ce vrea să-și păstreze fotoliile și schemele de corupție și, pe de altă parte, o majoritate covârșitoare a populației care le cere hoților să plece. Cetățenii au mereu dreptate. Iar suveranitatea stă în mâinile poporului, nu ale unui grup îngust de interese”, a mai scris Maia Sandu.

Consultările vor continua și în zilele următoare.

️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Источник: presedinte.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!