В Молдове

Maia Sandu a promulgat legea privind plafonarea prețurilor la produsele petroliere

Președintele Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la plafonarea prețurilor la produsele petroliere. Potrivit șefului statului, în urma ședinței Consiliului Suprem de Securitate din 26 februarie 2021, ea a recomandat Parlamentului modificarea cadrului legal pentru plafonarea prețurilor.

„Necesitatea de a plafona prețurile la produsele petroliere prin lege vine ca urmare a înţelegerilor de cartel pe piaţa petrolieră şi inacțiunilor Consiliului Concurenței”, susține președintele.

Ea a precizat că legea venită de la Parlament este una „slabă” și „conține prevederi confuze” care, probabil, au fost introduse intenționat de anumiți deputați.

„Am decis că e mai bine să o semnez așa cum este și să venim cu redactări imediat după alegeri. Următorul Parlament va trebui să îmbunătățească această lege și, împreună cu Guvernul, să facă ordine în domeniu. În special, voi recomanda deputaților să modifice prevederile care se referă la modul de plafonare a prețurilor la gaz lichefiat, să racordeze legea la standardele de calitate, să corecteze formula utilizată în lege, în care se face confuzie între volum și masă”, menționează Maia Sandu.

Șeful statului susține că promulgarea legii este un semnal dat jucătorilor de pe piață, instituțiilor menționate și politicienilor care apără interesele unor grupuri.

”Scumpirile nejustificate și îmbogățirea ilegală a unor persoane pe spatele celor mulți nu mai sunt tolerate.Vom face ordine în instituțiile statului și vom asigura respectarea regulilor de către toți” a mai spus Maia Sandu.

⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: deschide.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!