В Молдове

Mediul asociativ agroalimentar a cerut susținere viitorului premier

Автор: Tatiana Cojocaru
mediul asociativ cu noul premier

Reprezentantul celei mai mari companii producătoare de zahăr din Republica Moldova, Nicolae Ciubuc susține că discuțiile cu Alexandru Munteanu, premierul desemnat, au decurs într-o atmosferă în care a domnit înțelegerea și deschiderea pentru o colaborare productivă. Prioritățile care ar stimula dezvoltarea ramurii industriei sfeclei de zahăr și producerea zahărului, au fost prezentate ieri, în cadrul întâlnirii cu mediul asociativ din domeniul agroalimentar și viitorul șef al Guvernului.

Alexandru Munteanu a decis să afle care sunt așteptările asociațiilor din domeniul agroalimentar, invitându-le pe rând să își prezinte viziunea de dezvoltare, de care noul cabinet de miniștri pe care-l va conduce, să țină cont.

„Pentru noi a fost a doua ședință, căci ne numărăm și printre cei 100 de reprezentanți ai mediului de afaceri din Republica Moldova cu care premierul desemnat a discutat săptămâna trecută. Este o onoare pentru noi că ne-am putut prezenta punctul de vedere și totodată am oferit anumite soluții pe care le vedem pentru dezvoltarea ramurii de producere și prelucrare a sfeclei de zahăr. Ca și asociație din domeniul industriei sfeclei de zahăr și a zahărului din Republica Moldova, am înaintat câteva propuneri care pe termen mediu și lung, ar da rezultate palpabile. Am propus elaborarea unei strategii ce ține de rezolvarea sistemelor de irigare, care va dezvolta per ansamblu agricultura țării. Ca și pentru alte culturi, și în cazul sfeclei de zahăr, din cauza schimbărilor climatice, irigarea este absolut necesară, fără o abordare concretă  a dezvoltării sistemelor de irigare, va fi imposibil în următorii ani. De asemenea, am sugerat că ar fi necesar un program de susținere și protejare a producătorilor autohtoni, în contextul apropierii de Uniunea Europeană, liberalizarea pieții, pentru că există numeroase tentative de majorare a cotelor din partea unor actori din ramură. Sunt necesare acțiuni concrete pentru a proteja industria cu o istorie de peste 100 de ani, ramura cu cele mai multe investiții străine, de circa 130 milioane de euro, care generează impozite și menține locuri de muncă în țară, dar cel mai important, menține balanța pozitivă la capitolul zahărului. Sectorul este destul de important, iar măsurile propuse nu necesită atât de mare efort pentru a fi implementate”, a subliniat Nicolae Ciubuc.

Pe de altă parte, reprezentantul celei mai mari companii producătoare de zahăr din Republica Moldova a accentuat că precedentul Cabinet de miniștri, a demarat anumite proiecte pentru dezvoltarea industriei și ar fi bine ca acestea să nu fie întrerupte.

„Totodată am solicitat domnului Munteanu ca să existe o continuitate a acțiunilor inițiate de Guvernul precedent, în special când vorbim de Programul strategic de dezvoltare a agriculturii și a mediului rural, în care este prevăzută acordarea plăților la hectar. Ar fi o aliniere la politicile europene în ceea ce privește susținerea producătorilor de sfeclă de zahăr. Această ramură este subvenționată masiv în UE, de exemplu în țara vecină, în România este acordat un suport de 1000 euro per hectar, în Polonia  în jur 700 de euro și nu mai puțin de 500 euro în alte state europene, ceea ce asigură competitivitatea din această ramură. De menționat că acest suport este foarte important pentru că ar asigura 40-60% din costul de producție a materiei prime. Anume de asigurarea competitivității din această ramură avem nevoie și noi. De asemenea, am dori să existe o comunicare la fel de deschisă și în momentul cînd premierul Alexandru Munteanu își va începe mandatul și că doleanțele noastre nu vor fi trecute cu vederea”, a declarat Nicolae Ciubuc.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!