В Молдове

Milioane de lei așteptate de fermieri pentru compensarea accizei la motorină

motorina compensații fermieri - AgroExpert.md

Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură anunță că pentru primele șase luni a autorizat plăți de 4,6 mil. de lei pentru compensarea accizei la motorină.

Este vorba de 113 cereri autorizat de AIPA. În șase luni ale anului AIPA a recepționat 2 112 cereri de solicitare a suportului financiar pentru rambursarea accizei la motorină.

Autoritățile au alocat 320 mil. de lei pentru rambursarea integrală a accizei pentru producătorii agricoli.

Solicitanții de compensații vor putea depune pe parcursul anului două dosare la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură sau câte un dosar per semestru. Plafonul maxim pentru un beneficiar este de 200 mii de lei anual, dublu față de prevederile anterioare. Astfel, noile modificări permit producătorilor agricoli mici și mijlocii să efectueze lucrări mecanizate pe cca 800 ha.

Modificările au fost efectuate în contextul scumpirii motorinei, atât în plan internațional cât și național. Sursele financiare prevăzute pentru compensarea accizei la motorină vor asigura producătorii cu mijloacele financiare necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de sezon și întreținerea întreprinderilor zootehnice.

Alexandrul Slusari, președintele Asociației Forța Fermierilor susține că deși autoritățile compensează integral motorina, agricultorii sunt loviți și de secetă, dar și de prețurile mari la fertilizanți or, acest lucru i-a lăsat fără bani. „E nevoie de măsuri urgente din partea autorităților pentru a salva ramura agricolă, deoarece este domeniul cu cei mai mulți angajați”.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!