Necesitatea respectării măsurilor de prevenție a Pestei Porcine Africane (PPA) a fost subiectul discutat la MAIA de către autorități și mediul de afaceri. Deși, la moment, situația epizootică este pozitivă și nu au fost înregistrate cazuri noi de infectare, autoritățile îndeamnă gospodăriile casnice și fermele specializate de creștere a porcinelor să respecte cu strictețe măsurile de control și prevenție a bolii.
„O cooperare eficientă între autorități, industria de creștere a porcinelor și comunități este esențială pentru implementarea și respectarea măsurilor de control și prevenire, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei”, a menționat secretarul de stat Iurie Scripnic.
În prezent, vânarea controlată a mistreților este parte a planului de gestionare a PPA.
Mistreții sunt considerați un factor de risc în transmiterea PPA, deoarece pot fi purtători ai virusului și pot contribui la răspândirea bolii către porcii domestici. Această practică este implementată de Agenția „Moldsilva”, cu implicarea vânătorilor autorizați, în scopul reducerii densității populațiilor de mistreți.
Totodată, autoritățile solicită ca în fermele de creștere a porcinelor să fie aplicate standarde stricte de biosecuritate și să fie monitorizată continuu starea de sănătate a animalelor domestice.
O atenție deosebită urmează a fi acordată mișcării necontrolate a animalelor în afara exploatației și pășunatului porcinelor în spații neautorizate, ceea ce prezintă riscuri foarte mari pentru transmiterea virusului de PPA.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!