В Молдове

Moldova, țara din Europa cu cele mai multe benzinării

În Republica Moldova prețurile carburanților au crescut galopant în ultima perioadă. Experții au evoluat prețurile în România – țara din care importăm peste 90% din carburanți și au constatat că în același interval de timp, creșterea de preț în Republica Moldova, a fost practic dublă față de România. Totodată au analizat și numărul stațiilor de alimentare cu carburanți raportat la automobilele înregistrate.

Despre cât de profitabil este businessul cu carburanți în Republica Moldova o vorbesc și statisticile privind numărul de stații PECO din țara noastră și cantitatea de combustibil pe care o vând anual. Astfel, în Moldova, în 2019, potrivit datelor ANRE, erau în jur de 665 de stații PECO la o populație de sub 3 milioane de locuitori.

În România, țară în care populația este de peste 7 ori mai mare, cu 20 de milioane de locuitori, numărul de stații PECO este de 2100, sau de 3 ori mai multe decât în Moldova.

Mai mult, România avea anul trecut 5,7 milioane de automobile, iar fiecărei stații PECO îi revin, în medie, 2714 automobile. În Moldova sunt înregistrate 950 de mii de automobile, ceea ce înseamnă 1420 de automobile la fiecare stație PECO. În Germania e o stație PECO la 3300 de automobile, iar în Marea Britanie – una la 4260.

Totodată, potrivit ultimelor statistici ANRE, în Republica Moldova se vând anual în jur de 809 mii tone de carburanți, raportat la numărul de benzinării asta reprezentând aproximativ 1,2 milioane tone anual per stație.

În același timp, în România, o stație PECO vinde cel puțin 2,8 milioane tone de carburant pe an.

Potrivit cercetărilor din România, o stație PECO din țara vecină poate fi profitabilă doar dacă vinde, în medie, cel puțin 5 tone de combustibil zilnic. În acest moment, în România media vânzărilor este de 7,6 tone zilnic.

Comparativ, în Republica Moldova, o stație PECO vinde, în medie, sub 3,3 tone de carburant pe zi.

️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Источник: cotidianul.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!