
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri maxime de referință pentru ziua de mâine, 8 februarie 2022. Astfel, prețul pentru un litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 23,43 lei, iar cel pentru motorină – 20,36 lei.
Prețurile respective ar însemna o creștere cu 11 bani la benzină și cu 13 bani la motorină.
Într-un comunicat remis presei, ANRE explică că nivelul prețurilor la produsele petroliere este în continuare puternic influențat de creșterea cotațiilor la bursele internaționale.
"Doar în ultimele 10 zile cotațiile Platts pentru produsele petroliere principale s-au majorat cu peste 50 $/tona și au depășit nivelul de 890 $/tona pentru benzină și 825 $/tona pentru motorină. În cadrul sesiunilor din săptămâna precedentă cotația petrolului Brent a depășit pragul de 93 $/baril, valoare înregistrată ultima dată în luna octombrie a anului 2014", precizează ANRE.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!