В Молдове

Pentru promovarea turismului gastronomic, a fost lansat „Ghidul bucatelor tradiţionale”

În satele din raionului Soroca reţetele tradiţionale sunt păstrate din moşi strămoşi, au un gust unic cu aroma din viaţa satului. Pentru a cunoaşte specificul gastronomic al fiecărei localităţi din raion, Direcţia cultură a lansat „Ghidul bucatelor tradiţionale”, cu un tiraj de 500 de exemplare, distribuite gratuit. La eveniment a fost organizată şi o expoziţie a bucatelor incluse în carte.

Sărmăluţe, plăcinte, mâncăruri din carne sau din peşte, sunt doar câteva din bucatele tradiţionale specifice zonei de nord a ţării. Acestea sunt nelipsite de pe mesele de sărbătoare, dar şi la cele 10 festivaluri tradiţionale din zonă. Pentru a completa ghidul, oamenii din diferite localităţi au venit cu bucate tradiţionale care îi reprezintă, relatează Mesager.

„Tradiţional, pentru satul Dubna, raionul Soroca, sunt plăcintele: plăcinţele foioase, plăcintele foarte, forte gustoase cu brânză, cartofi, varză, vişină şi alte ingrediente”, spune primarul satului Dubna, Elena Sochircă.

„Reţeta bucatelor de casă, ne duce cu gândul spre casa părintească, spre părinţii noştri şi spre cuibul de unde am plecat. Când mi s-a spus despre ghidul bucatelor tradiţionale, ne-a venit de-o dată ideea bucatelor pregătite de bunica mea. Am inclus în această carte o tortă care provine din localitatea mea”, spune Olga Fornea, locuitoare a satului Holoşniţa.

„Când am dat noi start acestui concurs, mai multe am luat bucate, dar am rămas la plăcintele tradiţionale şi la peşte, fiindcă Tătărăuca Nouă este o aşezare geografică pe malul Nistrului şi adică peştele să fie”, menţionează primarul satului Tătărăuca, Ludmila Guţu.

„Mă bucur că acest ghid este lansat acum în preajma sărbătorilor de iarnă, pentru că nu este un ghid obişnuit, aici sunt reţete tradiţionale, ale ţinutului Sorocii şi odată cu aceste reţete, noi vă dăm în ele şi acea căldură a mamei, a bunicii, a părinţilor noştri şi ospitalitatea sorocenilor noştri”, spune fotografa Ludmila Talmazan.

În ghid au fost incluse peste 50 de bucate tradiţionale, care vor ajuta la promovarea turismului gastronomic din regiune.

„Este în contextul promovării şi, hai să spunem, a atragerii cât mai multor turişti în raionul Soroca şi lansarea în acest context, lansarea ghidului este foarte binevenit pentru că este o premieră pentru raionul Soroca, lansarea acestui ghid”, menţionează şeful Direcţiei Cultură Soroca, Grigore Bucătaru.

Cartea va fi distribuită gratuit în toate localităţile din raionul Soroca.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!