В Молдове

Peste 700 de fermieri vor participa la Congresul Republican al Agricultorilor

Автор: AgroExpert
fermieri, congres - agroexpert.md

Federația Națională a Fermierilor din Moldova și Asociația Forța Fermierilor anunță că peste 700 de reprezentanți ai sectorului vor fi prezenți la Congresul Republican al Agricultorilor.

Forumul va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, la orele 11.00, în Palatul de Cultură al Feroviarilor, unde se va vorbi despre situația catastrofală în mai multe subramuri ale sectorului agrar.

„La forum urmează să vină peste 700 de fermieri din toate raioanele țării, care în mod transparent și democratic vor discuta cauzele declinului agriculturii în ultimii 2 ani și vor formula soluții urgente de salvare a producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii și neadmiterea transformării Moldovei în moșia companiilor transnaționale, care distrug satele noastre”, susțin organizatorii.

La Congres a fost invitată conducerea țării, precum și ministru al agriculturii și industriei alimentare și președintele comisiei parlamentare pentru agricultură, care la finele ședinței urmează să primească Rezoluția Congresului cu revendicările fermierilor.

Congresul va avea caracter public.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!